Cel mai frumos cadou de ziua mea

 

Sorin Herciu Asociatia Cluburilor Lions District 124 Romania

30% Complete
150 RON
Sumă strânsă
500 RON
Target
1
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.

Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză.

Împreună suntem mai buni!

Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe galantom.ro/daruiesteziuata


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Cluburilor Lions este crearea şi menţinerea unui spirit de înțelegere între toţi oamenii prin oferirea voluntară de sprijin umanitar, celor aflați la nevoie. Membrii Lions contribuie zi de zi la realizarea acestei generoase misiuni prin implicarea în comunitate şi prin cooperare cu alte cluburi din țară și de peste hotare.

SUSŢIN PROIECTUL

Lions Quest

Programele Lions Quest sunt concepute astfel încât să se bazeze pe o abordare educațională cunoscută sub denumirea Învățare Socială și Emoțională – Social and Emotional Learning (SEL). 

Draga LION/LEO, draga Prietene, LIONS CLUBS District 124 Romania are in acest an un nou proiect, initiat de Guvernatorul Dan Sain: “Daruieste Ziua ta de nastere”! Este un proiect pe care il imbratisez asemenea tuturor colegilor mei LIONS Romania si pentru care am ales sa fac un gest simplu dar cu mare impact: ii invit pe toti prietenii mei, familia, colegii, sa imi faca cel mai frumos dar si,

 

1 Donații

14 Sep 2019
Sorin Herciu : Asociatia Cluburilor Lions District 124 Romania
Cel mai frumos cadou de ziua mea