Misiunea noastră
Asociatia “Micul Ingeras” a luat nastere din dorinta de a ajuta copiii speciali din orasul Buzau, de a le oferi o sansa spre normalizare si evitarea stigmatizarii lor de catre societatea care nu cunoaste inca nevoile lor.
Asociatia “Micul Ingeras” are ca obiectiv sprijinirea copiilor cu Sindromul Autism, Sindromul Down, ADHD, copii care prezinta tulburari de limbaj.
Sprijinul consta in desfasurarea unor sedinte de terapie ABA (Applied Behaviour Analysis) sau Analiza Comportamentala Aplicata. ABA reprezintă folosirea unor tehnici şi principii specifice, în vederea abordării problemelor importante din punct de vedere social care determină schimbări majore în comportament. ABA demonstrează că schimbând anumite condiţii în mediu, comportamentele copiilor se schimbă în consecinţă. Este un sistem de învăţare, un program care îşi propune să modifice comportamentul copilului în mod sistematic şi intensiv. Sistemul are obiective clar formulate, împărţite în sarcini mici, astfel încât evoluţia copilului să poată fi măsurată permanent. Întărirea comportamentului se face cu recompense, întreg sistemul funcţionând pe baza acestor întăritori, fie materiali, fie sociali sau alimentari in functie de preferintele copilului.
Prin intermediul acestei terapii copiii nostri pot dobandi achizitii ca realizarea contactul vizual, isi recunosc numele cand sunt strigati, reactioneze intr-un mod adecvat cerintelor oamenilor, sau abilitati de autonomie, ( invata sa manance , sa se imbrace si sa foloseasca in mod corespunzator obiectele sanitare).
Pe langa procesul terapeutic de recuperare Asociatia “Micul Ingeras” cauta persoane care sa aprijine financiar si nu numai demersul nostru!
Proiecte
Asociatia Micul Ingeras
Daruri de Craciun pentru micii ingerasi
Evenimente fundraising
Daruri de Craciun pentru "micii ingerasi" @ Dăruiește ziua ta ~ 2016
Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
Pagini fundraising
Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...