Young Athletes. Sportivi mici, campioni mari

Pentru cei mai mulţi dintre noi, sportul este o plăcere.
Pentru micuţii cu nevoi speciale, sportul este o nevoie. 

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul
Sumă:
13,686 RON
Donații:
112
Galantomi:
8

Sportivi Tineri (Young Athletes) este un program de activități sportive pentru copiii cu dizabilităţi intelectuale cu vârste între 2 şi 8 ani.

Prin acest program ei își însușesc deprinderi motorii fundamentale prin intermediul jocului, într-o manieră atractivă și facilă, adaptată nivelului lor de abilități, prin interacțiune continuă cu un adult. Programul cuprinde: abilități fundamentale, mers și alergare, echilibru și sărituri, stopare și prindere, aruncare, țintire, lovire, abilități avansate.

Programul conține jocuri și activități menite să ajute copiii să-și dezvolte condiția fizică, forța, conștiința propriului corp, echilibrul, coordonarea ochi-mână, conceptele despre spațiu, abilitățile de adaptare (respectarea indicațiilor, imitarea mișcărilor), sensibilitatea proprioceptivă, controlul motric, flexibilitatea și abilitățile de urmărire vizuală. De asemenea, copiii se vor familiariza cu echipamentul și rutina antrenamentelor.

Antrenamentele sunt urmate de demonstrații sportive (echivalentul competițiilor pentru cei peste 8 ani), ocazie cu care copiii își arată abilitățile dobândite, fiind recompensați cu medalii și premii. 

Programul este deschis și partenerilor - copii fără dizabilități, care sunt invitați să se antreneze alături de prietenii lor cu dizabilități.

Vrei să fii fundraiser?
Vreau să susțin proiectul