Sărbătorim 10 ani de impact în comunitate! Impactul nostru colectiv devine mai puternic cu ajutorul tău.    Doneaza acum!

Dăruiește ziua ta ~ 2019

 

321
Cauze:
1065
Fundraiseri:
1,412,277 RON
Sumă:
11158
Donații:

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.

Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai frumos lucru din viața ta: să împărtășești cei ai mai bun în tine cu cei apropiați.

Dar poți face chiar mai mult decât atât! Poți folosi această oportunitate pentru a împărți bucurie și celor pe care nu îi cunoști și pentru care momentele de fericire sau speranță din viața lor sunt foarte rare. 

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Ce trebuie să faci?

Intra pe ziuata.galantom.ro și

1. Alege cauza în care crezi!

Îți alegi proiectul pe care vrei să îl susții. Poți alege dintre proiectele organizațiilor care sunt deja pe platformă sau ne poți propune o organizatie nouă.

2. Creaza-ți o pagina pentru Dăruiește ziua ta!

Iți creezi o pagină de donații în doar câteva minute, completând data nașterii, datele de contact, titlul paginii și suma pe care îți propui să o strângi. Apoi vei avea posibilitatea să îți personalizezi pagina cu poza ta și un text cu motivația personală.

3. Raspândește vestea bună

După ce vei primi aprobarea paginii tale de donații pe e-mail, poți începe să o promovezi online și offline. Încurajeaza-ți prietenii să fie alături de tine și să doneze pentru cauza ta banii pe care i-ar fi dat pe cadouri. Ei vor dona online direct pe pagina ta, rapid și sigur, prin plata securizata, cu cardul.

Perioada optimă de a începe campania de ziua ta este cu 2-3 saptămâni înainte. 

Gasești aici câteva recomandari pentru fundraising.

Spor la ajutor! :)

Proiecte susţinute la eveniment

RECICLETA @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Gândește pentru Tine @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Sangele este VIATA @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Împreună împădurim România! @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

GROW @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Corectarea strabismului @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Inima Copiilor e si inima ta @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Asistenta sociala si ajutor umanitar de urgenta @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Tabere si excursii pentru copiii si tinerii cu boli oncologice si supravietuitori @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Casa parintilor PAVEL @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Programul Național Gratuit de Diagnostic Precoce și Evaluare Psihologică Complexă @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Centrul Multidisciplinar de Interventii pentru Autism @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Programul “after school” pentru copiii rromi şi rudari | The after school project @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Construirea Centrului Social din Vălenii de Munte @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Terapie gratuită pentru copiii cu autism @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Sportivi pentru Sportivi @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Centrul AITA @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Susține serviciile de îngrijire furnizate de HOSPICE Casa Speranței @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Cursuri gratuite de escaladă pentru copii cu deficiențe de vedere @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Fiecare Copil în Grădiniță @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Dă-ţi pasiunea mai departe - Educaţie prin joc @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Centrele de integrare a tinerilor din Bacău și București @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Pentru Natură @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Ajută-l pe Dragoș să treacă linia de sosire în lupta pentru viață! @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Yuppi Camp @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

O casă și o familie pentru fiecare copil @ Daruieste ziua ta ~ 2019
Se apropie ziua ta de naștere sau de nume. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toată lumea te �
Copiii Covorasului Fermecat ies in comunitate @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Little People România sprijină lupta împotriva cancerului la copil @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Educatie cu sens @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Oferă o șansă copiilor bolnavi de cancer @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Împreună pentru viață - Așezământul Social - Educațional “Sfântul Efrem cel Nou” @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Prima banca de lapte matern din Romania @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Excepţionalii @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Dăruiește ziua ta pe Galantom
Se apropie ziua ta de naștere sau de nume. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toată lumea te �
Casute pentru catei @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Ajutor pentru hrana căţeilor din adăpostul ROBI @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Zâna Merciluţă @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Educatie de calitate pentru toti copiii din Romania! @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Tabara MagiCAMP @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

O masa calda si sanatoasa! @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Fondul Special pentru Copii @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Lupta împotriva cancerului la copii şi adolescenţi @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Împreună, pentru Ei! #EducațiaSchimbăViața @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Scoala de spital @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Centrul de recuperare și recreere pentru copii cu dizabilități neuromotorii Sfântul Nectarie @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Sustine un copil in Casa Agar! @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

O viață fără violență @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Sport pentru toti! @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Camere implantabile pentru copiii ingrijiti de Asociatia P.A.V.E.L. @ Dăruiește ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Galantom @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Proiect susţinut de:
Ing Romania Romanian American Foundation