2 VÎRFURI ÎN 24H - Everest și Lhotse

 

1
Cauze:
1
Fundraiseri:
2,293 RON
Sumă:
13
Donații:

Eu sunt Gabriel Băicuș, alpinist român, și mi-am propus ca prin această expediție să pun și România pe harta țărilor care susțin performanța în alpinism și atrag atenția, prin astfel de inițiative, atât asupra sportului ca mod de viață sănătos, cât și asupra protejării naturii, a munților.

Salutare,

 

Eu sunt Gabriel Băicuș, alpinist român, iar aceasta este pagina mea de galantom, dedicată proiectului 2 vârfuri în 24 h, pe care-mi doresc să-l desfășor în perioada aprilie - mai 2022 în munții Himalaya. Pasiunea pentru munte m-a transformat din 2017 în consultant, planificator și coordonator de drumeții și expediții pe cei mai înalți munți din lume, iar anul acesta îmi doresc să transform un vis într-o premieră pentru alpinismul din România – ascensiunea pe Everest (8.848 m, cel mai înalt vârf) și Lhotse (8.516 m, al 4-lea vârf al planetei) în mai puțin de 24 de ore

Mi-am propus ca prin această expediție să pun și România pe harta țărilor care susțin performanța în alpinism și atrag atenția, prin astfel de inițiative, atât asupra sportului ca mod de viață sănătos, cât și asupra protejării naturii, a munților. Totodată, îmi doresc să fiu o inspirație pentru tinerii din România care-și doresc să fie răsplătiți, așa cum simt eu că sunt, cu sentimentul de auto-împlinire și cunoaștere, dar și de putere și înțelepciune pe care muntele îl oferă. 

Ascensiunea 2 vârfuri în 24 h este cea de-a doua din proiectul Himalaya 148, prin intermediul căruia îmi propun ca pe parcursul următorilor ani să:

  • escaladez Everest (1 cel mai înalt vârf), Lhotse (al 4-lea cel mai înalt vârf) și Manaslu (al 8-lea cel mai înalt vârf, expediție pe Manaslu am finalizat-o cu succes în toamna anului 2021)
  • scaladez cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ale planetei, situați în lanțul muntos Himalaya-Karakorum din Asia.

Vă invit să îmi fiți alături în această expediție susținându-mă atât prin intermediul donațiilor pe care le puteți face pe această platformă, cât și pe Facebook sau Instagram.

 

Mulțumesc!

Proiecte susţinute la eveniment

2 vârfuri în 24 h - Everest și Lhotse @ 2 VÎRFURI ÎN 24H - Everest și Lhotse
Salutare, Eu sunt Gabriel Băicuș, alpinist român, iar aceasta este pagina dedicată proiectului 2 vârfuri în 24 h, pe care-mi doresc să-l desfă

Pagini fundraising

2 vârfuri în 24 h - Everest și Lhotse

Salutare, Eu sunt Gabriel Băicuș, alpinist român, iar aceasta este pagina dedicată proiectului 2 vârfuri în 24 h, pe care-mi doresc să-l desfășor în p...

1.913% Complete
Proiect susţinut de:
Ing Romania Romanian American Foundation