Sărbătorim 10 ani de impact în comunitate! Impactul nostru colectiv devine mai puternic cu ajutorul tău.    Doneaza acum!

Tor des Geants ~ 2019

 

1
Cauze:
1
Fundraiseri:
1,458 RON
Sumă:
10
Donații:

Aflat pe lista celor mai dificile curse de alergare din lume, Tor des Géants a ajunge anul acesta la ediția aniversară cu numărul 10.

Aflat pe lista celor mai dificile curse de alergare din lume, Tor des Géants a ajunge anul acesta la ediția aniversară cu numărul 10. Cursa de 339 de kilometri dintr-o singură bucată este nevoie să se încadreze în 150 de ore, în tot acest interval atleții având libertatea de a-și gestiona după propria strategie orele de odihnă. Concursul a luat naștere după o idee a lui Cyril Fondeville, un alergător francez, organizator și promotor de curse extreme în zonele cele mai fascinante și dificile din lume și face parte din proiectul 5 Legends, care include 5 dintre cele mai dificile curse de anduranță de trail din lume. Toate au lungimea traseului de peste 300 de km și au loc pe suprafețe foarte diferite (nisip, stâncă, stepă, mlaștină, gheață), la temperaturi între +40° și -50°. Însă cea mai mare încercare pentru concurenți o constituie privarea de somn, care le slăbește multora rezistența psihică.

În afară de lungimea cursei, dificultatea Tor des Géants este sporită și de enorma diferență de nivel: aproape 31.000 de metri. De asemenea, concurenții au de atins 32 de vârfuri montane. Luând în calcul uriașa diferență de nivel, este ca și cum ai urca de aproape 4 ori pe Everest – diferența este că nimeni dintre cei care urcă pe Everest nu pleacă de la nivelul mării. Deci nu e ca și cum ai urca “doar” de 4 ori pe Everest, ci de aproape 10 ori!

Daca te incumeti sa iei parte la acesta cursa, te invitam sa sustii o cauza in care crezi devenind fundraiser voluntar pe Galantom. 

Proiecte susţinute la eveniment

ALL STARS @ Tor des Geants ~ 2019

Aflat pe lista celor mai dificile curse de alergare din lume, Tor des Géants a ajunge anul acesta la ediția aniversară cu numărul 10.

Pagini fundraising

UN PAS GIGANTIC PENTRU SPORT!

UN PAS GIGANTIC PENTRU SPORT! Pe 8 septembrie 2019 voi lua startul uneia dintre cele mai dificile curse de alergare din lume, Tor des Géants, concurs...

44.181818181818% Complete
Proiect susţinut de:
Ing Romania Romanian American Foundation