Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai frumos lucru din viața ta: să împărtășești cei ai mai bun în tine cu cei apropiați.
Dar poți face chiar mai mult decât atât! Poți folosi această oportunitate pentru a împărți bucurie și celor pe care nu îi cunoști și pentru care momentele de fericire sau speranță din viața lor sunt foarte rare.
Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).
Ce trebuie să faci?
Intra pe ziuata.galantom.ro și
1. Alege cauza în care crezi!
Îți alegi proiectul pe care vrei să îl susții. Poți alege dintre proiectele organizațiilor care sunt deja pe platformă sau ne poți propune o organizatie nouă.
2. Creaza-ți o pagina pentru Dăruiește ziua ta!
Iți creezi o pagină de donații în doar câteva minute, completând data nașterii, datele de contact, titlul paginii și suma pe care îți propui să o strângi. Apoi vei avea posibilitatea să îți personalizezi pagina cu poza ta și un text cu motivația personală.
3. Raspândește vestea bună
După ce vei primi aprobarea paginii tale de donații pe e-mail, poți începe să o promovezi online și offline. Încurajeaza-ți prietenii să fie alături de tine și să doneze pentru cauza ta banii pe care i-ar fi dat pe cadouri. Ei vor dona online direct pe pagina ta, rapid și sigur, prin plata securizata, cu cardul.
Perioada optimă de a începe campania de ziua ta este cu 2-3 saptămâni înainte.
Gasești aici câteva recomandari pentru fundraising.
Spor la ajutor! :)
Anul acesta, de ziua mea, îmi doresc ca toate cadourile să se transforme în donații pentru copiii cu afecțiuni onclogice din Asociația Magic. Ac

Scoala online destul de dificila oricum, devine aproape imposibilă pentru copiii fără acces la echipamentul necesar. De ziua mea, cel mai frumos ca
Anul acesta, de ziua mea, îmi doresc ca toate cadourile să se transforme în donații pentru copiii cu afecțiuni onclogice din Asociația Magic. Ac
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
"Even a small act of kindess can make the biggest difference in someone's world." Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au ne
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de tine? Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei c
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Dragii mei, pe 1 mai împlinesc 35 de ani. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze! De câte ori pe an conștientizaț
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Am constatat că ne plângem zilnic de ceva. Că ceva nu e bine, ceva ne lipsește. Că e mereu un lucru care ne supără. Însă aș vrea să vă rog
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere pentr
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere un
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Anul acesta , dupa cum bine stiti , implinesc 28 de anisori si am realizat ca am de toate, dar sunt copii nu la fel de norocosi ca mine. Nimic nu e
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Eva e nepotica prietenei mele si dupa o lunga asteptare e foaarte foarte aproape de transplantul care ii poate schimba viata . Daca aveti posibilitate
Acasă ar trebui să fie locul în care suntem în siguranță. Acolo unde ne oblojim rănile, ne odihnim, să găsim un umăr pe care să sprijinim.
In curand vine ziua mea. 35 de ani plini cu de toate. Cei care ma cunosc bine, bine, stiu ca eu nu-mi sarbatoresc ziua de nastere de obicei, insa anul
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Luna aprilie este ,"luna cadourilor" pentru copii cu inimi de învingători! În luna aceasta Asociația Inima Copiilor şi-a propus să-şi îndrepte
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei
Prieteni dragi, cu sufletul, rațiunea și simțirea unei mame, vă rog să îmi fiți alături în a ajuta, a salva, un suflet pur, greu încercat, E