Colind de Craciun ~ 2021

1
Cauze:
10
Fundraiseri:
0 RON
Sumă:
Donații:

COLIND DE CRĂCIUN 2021 reprezintă un CONCERT CARITABIL on-line, care își propune să pună laolaltă artiști, copii, tineri și adulți din România și UK, care sunt pasionați de muzică și fapta de bine.

Astfel te invităm ca începând cu data de 6 decembrie și până în seara de Ajun, să îți dăruiești pasiunea pentru muzică și să contribui la Construirea Centrului de Tratament și Recreere pentru Copiii și Părinții - CASA DINTRE BRAZI !

În cadrul evenimentului este acceptată orice piesă cu tematică de Crăciun, interpretată vocal sau instrumental.

Prin intermediul concertului ne propunem să strângem fondurile necesare pentru etapa de proiectare a Centrului, în valoare de 20 000 EURO și cât mai curând, să oferim posibilitatea copiilor cu nevoi speciale și a părinților acestora să beneficieze de vacanțe în care copiii se vor putea simți în siguranță, iar părinții își vor putea încărca bateriile pentru un nou an de efort susținut.

Cântă un colind și contribuie la  construirea unei societății cu drepturi egale pentru persoanele cu dizabilități!

Ce poate fii mai minunat și mai încântător decât să îți pui pasiunea în slujba binelui într-o perioadă plină de MAGIE !

Proiecte susţinute la eveniment

CASA DINTRE BRAZI - Centru de Tratament și Recreere pentru Copii și Părinți PINEVIEW RETREAT LODGE RECOVERY & RENEWAL CENTRE @ Colind de Craciun ~ 2021

COLIND DE CRĂCIUN 2021 reprezintă un CONCERT CARITABIL on-line, care își propune să pună laolaltă artiști, copii, tineri și adulți din România și UK, care sunt pasionați de muzică și fapta de bine.

Pagini fundraising

Iris DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

40% Complete
Ioana DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

0% Complete
Timeea DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

15% Complete
Corul BRAVISSIMO DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta Corul Bravissimo DONEAZĂ  Colindul de Crăciun și susține construirea Centrului de Tratament ș...

0% Complete
Iulian DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

0% Complete
Eva DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

0% Complete
Tudor DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Trat...

0% Complete
Cezar și Darius DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

100% Complete
Ana-Maria DONEAZĂ colind de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

0% Complete
Antonia DONEAZĂ colind de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

0% Complete
Raluca DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

0% Complete
Erika DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

0% Complete
Emma DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

0% Complete
Ștefania DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratame...

32.5% Complete
Maria Petre DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

0% Complete
Alessia Ana-Maria DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru CASA dintre BRAZI

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratame...

0% Complete
Eric DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

0% Complete
Charlize DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

100% Complete
Diana DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

7.5% Complete
Dalma DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

0% Complete
Sophia DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

0% Complete
Raisa DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

62.8% Complete
Alessia DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

25.5% Complete
Amalia DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratame...

0% Complete
ADRIANA - DONEAZĂ colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

0% Complete
Daria Donează colindul de Crăciun pentru Casa dintre Brazi

De Crăciun dăm mai departe magia colindelor! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratamen...

6% Complete
BRIGITTA DONEAZĂ COLINDUL DE CRĂCIUN PENTRU CASA DINTRE BRAZI

De Crăciun facem magie prin muzică! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratament și Recr...

15% Complete
Colind de Crăciun pentru CASA DINTRE BRAZI

De Crăciun facem magie prin muzică! Anul acesta am ales să îmi donez COLINDUL de CRĂCIUN și să contribui la construirea Centrului de Tratament și Recr...

0% Complete
Proiect susţinut de:
Ing Romania Romanian American Foundation