250 de kilometri în 7 zile în Sahara - asta înseamnă Marathon des Sables. Este una din cele mai dure curse de anduranţa din lume: concurenţii poartă în spate rucsacul cu tot ce le este necear pentru o săptămână în deşert. Cei 250 de kilometri ai cursei sunt împărţiţi în 6 etape de peste 30 de kilometri, cea mai lungă având, însă, peste 80! Asta e cursa pe care Paul Dicu o aleargă între 6 şi 12 aprilie.
Maratonul Schneider Electric din Paris este unul dintre primele 5 cele mai mari maratoane din lume, alături de New-York, Londra, Berlin şi Chicago.
Semimaratonului Brașov Intersport A III-a ediție este un concursul de alergare montană care va avea loc în Brașov pe 5 Aprilie 2014.
Crosul Padurii powered by Dolce Sport este un eveniment sportiv dedicat atat sanatatii cat si mediului (contine curse de 10km, 3km si curse pentru copii).
Ediția de anul acesta a Maratonului de la Roma are loc pe 23 Martie 2014.
Dacă te-ai gândit să participi, te invităm să adaugi la experiența ta o faptă bună și să devii fundraiser voluntar pentru una din cauzele susținute de Galantom sau pentru o alta cauză în care tu crezi.
Alba Iulia City Race este un concurs de alergare aflat la prima ediție care își propune să combine alergarea pe șosea cu alergarea pe teren variat în capitala istorică a României, Alba Iulia. Evenimetnul are loc pe 15 Martie 2014 și este organizat de Consiliul Județean Alba, Primaria Alba Iulia și Asociația nonprofit Sport La Orice Vârstă.
Winter TriChallenge este organizat de Smart Atletic si este primul triatlon al anului. Evenimentul are loc la Complexul Olimpic Sydney 2000 din Izvorani.
Ultra Swim Challenge este un eveniment caritabil, de strângere de fonduri pentru finalizarea centrului de îngrijire paliativă HOSPICE Casa Speranţei din Bucureşti.
Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
Clopotei in alergare (Jungle Bells Jog) este o alergare de grup, un eveniment atat pentru cei care doresc un antrenament pe traseul concursului, o alergare de recupererare dupa Baneasa Trail Race dar si un prilej sa sarbatorim impreuna venirea sarbatorilor. Scoateti de la naftalina costumul de Mos Craciun/Craciunita, cornitele de ren si clopotei si hai sa ne bucuram impreuna de o alergare frumoasa! Noi o sa venim cu apa, ceaiul si clopotei de pus la incaltari!
O cursa contratimp, de alergare, pe scari, in cea mai inalta cladire din Romania - Sky Tower;
34 de etaje, 680 de trepte, 119 metri ascensiune;
Pe 1 decembrie 2013, Ro Club Maraton va invita sa luati parte la un eveniment inedit, prin care sportivii vor aduce un omagiu celor care au infaptuit Marea Unire in urma cu 95 de ani.