Fiecare copil are dreptul la viață!

 

Bianca Militaru Organizația Salvați Copiii

100% Complete
1,200 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
12
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Anul acesta mi-am dorit ca ziua de naștere sa nu fie numai despre mine, ci și despre micuții care au nevoie de ajutor. Așadar, doresc sa îmi donez ziua de naștere pentru copiii care au nevoie cu adevărat de ajutorul nostru pentru o viața măcar normala


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Salvati Copiii este de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.

SUSŢIN PROIECTUL

Fiecare Copil Conteaza

Obiectivul prioritar Salvaţi Copiii este reducerea mortalităţii infantile

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

12 Donații

Anonymous

100 RON
Din suflet pentru suflet.
14 Jan 2020

Anonymous

50 RON
14 Jan 2020
14 Jan 2020
50 RON
14 Jan 2020
La multi ani frumosi!
14 Jan 2020
14 Jan 2020

Anonymous

200 RON
14 Jan 2020

Cristina Dascultu

100 RON
14 Jan 2020

Anonymous

200 RON
13 Jan 2020

Vecinul_de_la_2

200 RON
Ca sa nu mai bati in teava
09 Jan 2020
09 Jan 2020

Anonymous

50 RON
09 Jan 2020
Bianca Militaru : Organizația Salvați Copiii
Fiecare copil are dreptul la viață!