Centrul Butterfly - Salvăm vieți, redăm demnitatea!

 

Beniamin Lup Asociația WorldTeach

20% Complete
600 RON
Sumă strânsă
3,000 RON
Target
3
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Cum vă simțiți atunci când rostiți cuvintele: LIBERTATE, ÎMPLINIRE, FAMILIE?

În jurul nostru sunt astăzi peste 45 milioane de ființe (copii și adulți) care nu mai au dreptul să viseze, să se joace sau să își întemeieze o familie, pentru că un traficant le-a retezat aripile.

Din anul 2004, Asociația WorldTeach, prin specialiștii și voluntarii săi, s-a implicat activ în activitatea de prevenire dar și în munca de restaurare a vieții și destinelor celor care au căzut în capcanele rețelellor de trafic de persoane.

Am depus și depunem eforturi susținute la nivel de elaborare a unor politici publice menite să reducă fenomenul acesta, însă mergem și câțiva pași mai departe.

În anul 2019 am achiziționat un Centru Turistic pe care îl transformăm într-un Sanctuar numit "The Butterfly Sanctuary". Acesta va fi un loc de liniște, siguranță și restaurare integrală pentru supraviețuitorii traficului de ființe umane. 

Provocarea mea va dura 30 de zile, timp în care îmi propun să adun alături de mine o armată de oameni cu suflet frumos și mare, care să recreeze împreună visele întrerupte, să redea aripile zdrobite și să transforme ruinele în adevărate castele! 

Te provoc să mi te alături pentru un Proiect de suflet! 

Donează puțin sau mult, dar fă-o cu inima deschisă!

Împreună vom salva vieți, împreună le vom reda Demnitatea!

 

Beniamin Lup


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Asociației WorldTeach: oferirea de servicii sociale specializate integrale victimelor traficului de persoane, dezvoltând standarde și practici eficiente pentru prevenirea discriminării, violenței și abuzului, urmărind reabilitarea și reintegrarea supraviețuitorilor traficului în societate. Viziunea WorldTeach este de a dezvolta programe de reabilitare competitive și eficiente, pe care să le ofere ca modele funcționale și altor actori sociali din România și UE.

Scopul proiectului este de a transforma Centrul Butterfly într-un loc potrivit restaurării vieților supraviețuitorilor traficului de persoane.

Nu ești neapărat un sportiv pasionat, ziua ta de naștere a trecut, nu ai o provoare personală pe care să o folosești pentru a promova o cauză, dar vrei să ajuți organizând propria ta campanie de fundraising pe o perioadă determinată pentru cauza în care crezi. Poti face asta pe Galantom prin intermediul campaniei 30 Day Fundraising Challenge. Provocarea ta va fi să implementezi o cam

 

3 Donații

Anonymous

300 RON
07 Aug 2020

Anonymous

150 RON
Proiecte de valoare, cu rezultate de exceptie!
28 May 2020
Putinul meu sa il inmulteasca Dumnezeu
27 May 2020
Beniamin Lup : Asociația WorldTeach
Centrul Butterfly - Salvăm vieți, redăm demnitatea!