Donez ziua mea pentru „Moara de hârtie”

 

Emilia Nicolae Asociația Moara de hârtie

100% Complete
3,226 RON
Sumă strânsă
3,000 RON
Target
44
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unui loc drag mie.

Asociația Moara de hârtie a inițiat și dezvoltă Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor din Comana (județul Giurgiu, în imediata apropiere a Bucureștilor), ce găzduiește ateliere creative ce își trag seva din meșteșugurile practicate în satul tradițional românesc: țesut la război, prelucrarea stufului și papurii, fierărie, olărit și ceramică, lucru în lemn, bucătărie tradițională, moară pe piatră și brutărie, dar și realizarea de hârtie de mână, tipar manual și legătorie de carte.

Asociația s-a auto-susținut, în condiții normale, din organizarea de activități de educație culturală prin meșteșuguri pentru copii, dar și prin proiecte de finanțare și comercializarea în cadrul Ansamblului de obiecte lucrate de oameni din comunitate, în atelierele de meșteșuguri.

Din cauza crizei generate de pandemia de COVID-19, toate activitățile au fost sistate și Ansamblul a fost închis pentru public. S-a redeschis din 1 iunie, dar la capacitate redusă, pentru a putea fi respectate regulile de distanțare.


Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către această asociație.

Împreună suntem mai buni!

Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe ziuata.galantom.ro!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea noastră este de a fi un punct focal de sinergie între oameni, meşteşuguri şi artă.

Asociația Moara de hârtie a inițiat și dezvoltă Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor din Comana (județul Giurgiu, în imediata apropiere a Bucureștilor), ce găzduiește ateliere creative ce își trag seva din meșteșugurile practicate în satul tradițional românesc: țesut la război, prelucrarea stufului și papurii, fierărie, olărit și ceramică, lucru în lemn, bucătărie tradițională, moară pe piatră și brutărie, dar și realizarea de hârtie de mână, tipar manual și legătorie de carte.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

44 Donații

30 RON
La Multi Ani!
12 Jul 2020

Cata

75 RON
12 Jul 2020

Carmen G.

30 RON
La mulți ani sănătoși, Emilia! :)
11 Jul 2020
La multi ani cu multe bucurii, draga Emilia!
10 Jul 2020

Silvia R

30 RON
LA MULTI ANI! Sanatate si curaj sa puteti continua activitatea la Moara!
10 Jul 2020

Amalia hornoiu

30 RON
La multi ani!!!
10 Jul 2020
La mulți ani, din nou! Mai donez o dată, ca să atingem targetul de 3000 de lei, ba chiar să-l depășim cu ... un leu! :D
10 Jul 2020
La multi ani,Emilia!
10 Jul 2020
La multi ani Emilia! Sa ai parte de multe spectacole deosebite care sa-ti bucure sufletul si tie si prietenilor care iti vor fi alaturi prin pozele pe care cu generozitate le imparti cu ei. Sa participi la competitii sportive cu multe reusite romanesti si sa ai multe, multe alte bucurii si impliniri personale.
09 Jul 2020
La mult ani Emilia :) Sa reusesti sa ajungi la cat mai multe competitii, concerte, piese de teatru si in cat mai multe locuri. Datorita si multumita tie am reusit sa ajung si eu la cateva :) Pupic Anca
09 Jul 2020

Oana S

75 RON
La multi ani, Emilia! Viata frumoasa in continuare!
09 Jul 2020

Carmen B

75 RON
La mulți și minunați ani, Emilia, cu sănătate maximă, concerte, campionate, fotografii inspirate și tot ce îți mai dorești TU!
09 Jul 2020

Colegii din Libra

305 RON
La multi ani din partea colegilor!
09 Jul 2020
Bafta si La Multi Ani!
09 Jul 2020
09 Jul 2020

Aura

75 RON
La multi ani cu fapte bune!
09 Jul 2020
La mulți ani, Emilia!
09 Jul 2020
09 Jul 2020

Anonymous

75 RON
09 Jul 2020

Deni

75 RON
La multi ani!
09 Jul 2020
09 Jul 2020
09 Jul 2020

Silvia Teodorescu

50 RON
La mulți ani, Emilia!
09 Jul 2020

Nicole

25 RON
La multi ani Emilia! Sa ai parte în viața numai de sănătate și împlinire! Tot binele din lume!
09 Jul 2020

Anonymous

300 RON
La multi ani draga Emilia! Sunt impresionat de felul tau de a fi, de modul in care intelegei sa faci bine celor din jur si sa-ti lasi amprenta ta invizibila, cea care totusi lasa urme profunde peste tot unde apare. Multumesc ca existi si multumesc pentru toate datile cand ti-ai rupt din timpul tau sa ma ajuti.
09 Jul 2020
La multi ani si multe bucurii!!!
09 Jul 2020
La mulți ani minunați! ❤
08 Jul 2020
08 Jul 2020

Daniela

50 RON
La multi ani!
08 Jul 2020
Mult succes!
07 Jul 2020
Emilia Nicolae : Asociația Moara de hârtie
Donez ziua mea pentru „Moara de hârtie”