URGENȚE UMANITARE | DAVID LUCA DOROJAN

 

FLORINA CĂLIN TOTUL ESTE POSIBIL

100% Complete
2,428 RON
Sumă strânsă
2,039 RON
Target
25
Donații

URGENȚE UMANITARE | DAVID LUCA DOROJAN

David Luca Dorojan s-a născut un copil aparent perfect sănătos, la 42 de săptămâni, într-o zi de vineri, în decembrie 2015, cu 4.040 kg. Totul a decurs normal. Când avea 13 zile de viață, familia a aflat că David suferă hipotiroidism (lipsește partea dreapta a tiroidei). De atunci ia tiroxina (hormon pentru tiroida) zilnic și îi va trebui toata viața, fiind vital pentru el.

La 10 luni a făcut pneumonie de aspirație, urmând să i se pună furtun nasogastric până la vârsta de 1 an și 6 luni. Tot atunci a fost diagnosticat și cu microdeleție cromozom 14, aceasta cauzându-i hipotonie severă și încetinindu-i dezvoltarea.

Din 2017, David face terapie la Centrul Robănescu (București) și din 2019 la Centrul Maria Beatrice (Alba Iulia), făcând progrese uriase. Inițial nu putea să își țină nici capul, iar acum face pași cu un cadru. Încă nu are echilibru, cade, dar este foarte ambițios și își dorește foarte mult să meargă și să fie ca fratele lui mai mare.

Cognitiv este la vârsta lui, dar motor este la vârsta de 1 an. Dacă urmează terapiile recomandate de către doctori, terapeuții au asigurat familia că șansele să meargă sunt de 100%, iar asta le dă părinților puterea să lupte pentru el și să spere că într-o zi toată munca lui și a lor, cu sprijinul celor care se vor implica, vor da roade și David Luca va putea merge ca ceilalți copiii de vârsta lui.

Ca să poată urma terapiile, David are nevoie de 54.000 lei (noiembrie 2020 - septembrie 2021).

Două hopuri au fost trecute, David mănâncă acum nepasat, iar de vorbit, a început să facă propoziții din ce în ce mai lungi și cu sens.

RMN-ul și EEG-ul sunt normale, doctorii i-au dat șanse 100% că o să meargă singur și asta dă putere familiei să continue tratamentele.

David Luca reprezintă pentru noi un caz umanitar urgent. Vă rugăm să vă implicați atât cât vă este în puteri!

Susține și tu campania cu o donație pe platforma Galantom pe această pagină, apăsând butonul verde "VREAU SĂ FAC O DONAȚIE"

direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL: RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

sau prin contul de Revolut: 0722446352

cu mențiunea DAVID LUCA DOROJAN

 

Împreună suntem mai buni!

 

***

 

CUM POȚI SĂ AJUȚI?

 

CONTRIBUIE CU BANI CA PERSOANĂ FIZICĂ

Contribuțiile pentru această campanie se pot face prin intermediul platformei Galantom, pe această pagină

direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL, RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

sau în contul de Revolut: 0722446352

cu mențiunea DAVID LUCA DOROJAN

 

SPONSORIZEAZĂ CAMPANIA CA PERSOANĂ JURIDICĂ

În cazul în care sunt companii interesate de participarea la campanie, pot primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare, pentru justificarea și deducerea cheltuielii.

Pentru solicitarea contractului, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa: da@totulesteposibil.org

 

DISTRIBUIE CAMPANIA

Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află despre acest proiect, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!

 

MEDIATIZEAZĂ POIECTUL!

Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre campanie sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).

 

PERSOANA DE CONTACT

Eliza Nițescu | eliza@totulesteposibil.org

 

DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL

Organizația este o platformă caritabilă pentru cauze din domenii multiple. Educația, sănătatea, sportul, arta, cultura, protecția mediului sau animalelor sunt domeniile în care ne implicăm activ și rezultate optime.

Întreaga activitate se derulează exclusiv cu ajutorul voluntarilor, asociația neavând niciun angajat.

 

Proiectele organizației pot fi urmărite aici:

Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/

Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/

WEB: www.totulesteposibil.org


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profeioniști) în drumul lor de atingere a unor obiective importante.

David Luca Dorojan are nevoie de ajutor pentru a putea merge.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

25 Donații

17 Jan 2021
Sa te recuperezi repede pui mic!
17 Jan 2021
Să fii bine, David!
17 Jan 2021

Cristina Maria Nițu

55 RON
Sănătate multă, David Luca Dorojan !!
16 Jan 2021
15 Jan 2021

Anonymous

50 RON
Un gest foarte frumos! Ii tinem pumnii lui David sa faca primii pasi! Felicitari si La multi ani !!!
15 Jan 2021
Sanatate MUUULTA, micutului si sarbatoritei!!!!
15 Jan 2021

Anonymous

150 RON
15 Jan 2021

Anonymous

50 RON
15 Jan 2021
15 Jan 2021
15 Jan 2021
La multi ani, draga si talentata Fina!! Sa fii sanatoasa, plina de energie si sa-ti implinesti cat mai multe vise!!😘💕
15 Jan 2021
15 Jan 2021

Anonymous

50 RON
15 Jan 2021

Axel

30 RON
La multi ani Florina si multa sanatate micutului!
15 Jan 2021
150 RON
15 Jan 2021

Anonymous

75 RON
15 Jan 2021
15 Jan 2021
La multi ani, Florina! Sanatate, David!
15 Jan 2021

Anonymous

30 RON
15 Jan 2021

Cris

50 RON
15 Jan 2021
La mulți ani pe scena vieții! Mulțumim că ești alături de David!
15 Jan 2021
La multi ani, Flo!
15 Jan 2021
100 RON
You rock!
15 Jan 2021

Anonymous

150 RON
15 Jan 2021