Învăt să stau în mâini pentru copii!

 

Mihai Corovei Ajungem Mari

65.5% Complete
655 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
7
Donații

Îmi place în egală măsură să fac sport și să ajut și de curând m-am gândit că aș putea să le îmbin pe cele două. Una dintre provocările pe care le am acum e să învăț să stau în mâini, așa că în următoarele 3 luni îmi propun că în fiecare săptămâna să împărtășesc și cu alții procesul prin care urmează să trec. În fiecare luni voi împărtășii câteva dintre exercițiile fizice pe care le fac și care mă vor ajută să îmi ating obiectivul, iar în zilele de joi îmi voi măsură progresul.

Știu cât de importantă și utilă este terapia pentru copii. Voi face toate acestea cu scopul de a ajută organizația Ajungem MARI să ofere cât mai multe ore de terapie pentru copiii din centrele de plasament care chiar au nevoie de așa ceva.

În cazul în care mai sunt și alte persoane care își doresc să învețe să stea în mâini voi fi mai mult decât fericit să le ajut și cu alte sfaturi în particular.

MihaiCorovei

Mulțumesc mult! 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii, că educaţia, sănătatea, protecţia mediului său dezvoltarea sustenabilă.

Prin acest proiect ne propunem sa oferim copiilor si tinerilor vulnerabili din centrele de plasament sedinte de terapie (terapie prin joc, servicii de consiliere și psihoterapie, sandterapie, terapie prin arta etc.) adaptate astfel incat sa raspundem nevoilor specifice pe care le au.

Prin aceste sedinte de terapie ne propunem sa le oferim copiilor șansa de a-si imbunatati abilitatile de comunicare, de a învăța să-și exploreze și exprime în siguranță emoțiile dificile asociate cu experiențele de viață traumatizante traversate (neglijența, abuzul, abandonul, instituționalizarea), să-și dezvolte capacitatea de autocontrol, toleranța la frustrare, reziliența, încrederea de sine.

Ai o provocare sportivă individuală? Fie că vrei să alergi 500 km într-un an ori să alergi pe bandă 10km în fiecare zi, să sari coarda de 100 ori, să escaladezi 5 munți, să ridici greutăți, să pedalezi sau să faci abdomene și genoflexiuni, poți alege să faci asta și să strângi fonduri pentru o cauză socială. Te așteptăm cu provocări sportive individuale pentru o cauză c

 

7 Donații

Ioana Mureșan

100 RON
Good job:)
13 May 2021

Anonymous

50 RON
12 May 2021

Anonymous

50 RON
Go go go! <3
25 Apr 2021

Anonymous

30 RON
Felicitari Mihai pentru initiativele tale!
11 Apr 2021

Anonymous

75 RON
Bravo pt initiativa :)!
23 Mar 2021
19 Mar 2021

Anonymous

50 RON
Bafta!
01 Mar 2021