Seară muzicală fusion

 

Iulian Codruț Stănescu ASOCIAȚIA GLOBAL HELP

1.2372881355932% Complete
730 RON
Sumă strânsă
59,000 RON
Target
5
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Tenorul Iulian Codruț Stănescu a participat la mai multe evenimente caritabile sau aniversare, inițiate de organizații precum Rotary Club. Astfel, consideră că are o misiune de susținere a comunității, dincolo de misiunea sa culturală. Cu ocazia unor călătorii în alte țări europene, a avut ocazia să observe obișnuința seniorilor de a participa la evenimente muzicale sau de a se întâlni frecvent în cadrul centrelor de zi, ceea ce și-ar dori să se promoveze în mod susținut și la noi în țară. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie atât de o schimbare a mentalităților, de facilitarea unor locuri de întâlnire dotate corespunzător, cât și de înlesnirea transportului vârstnicilor la aceste centre.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Am dezvoltat în cei 20 de ani de activitate proiecte non-profit de amploare, pe trei direcții majore: servicii sociale primare (pentru mii de beneficiari), formare profesională pentru adulți (cursuri autorizate pentru profesiile de baby sitter, îngrijitori vârstnici, florar-decorator), domeniul migraţiei, înființând acum 9 ani Centrul pentru Informare Străini din Craiova.

Scopul este achiziționarea unui VAN cu 9 locuri, adaptat cu rampă pentru persoane cu dizabilități, an de fabricație-cel mult 2012. Autoturismul va folosi pentru a transporta în condiții sigure vârstnicii atât din Malu Mare, cât și din localități limitrofe la sediul centrului, pentru a participa la activitățile de peste zi.

Pentru ca nimic nu este mai frumos decât să poți împartăși cu ceilalți pasiunile și talentele tale, am început prin a-i încuraja pe cei care sunt pasionați de sport să își puna pasiunea lor în slujba unor cauze caritabile.  Dar am primit cereri și de la alți oameni pasionați și talentați în alte domenii (fotografie, desen, muzică, gatit, educatie non formala, dezvoltare pers

 

5 Donații

Anonymous

50 RON
Donatie
25 Sep 2021
23 Sep 2021

Anonymous

150 RON
20 Sep 2021

Anonymous

30 RON
13 Sep 2021
13 Sep 2021
Iulian Codruț Stănescu : ASOCIAȚIA GLOBAL HELP
Seară muzicală fusion