Dăruiesc onomastica mea balerinei Anastasia
Adelina Alexandra Marcu TOTUL ESTE POSIBIL
Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de tine? Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua onomastică unei cauze dragi mie. Da, da... sunt o Alexandra căreia îi pasă de ea, însă iubește și ca cei din jurul ei să fie bine, fericiți cu ei și visurile lor.
Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine, iar în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către cauza Anastasiei Bodan, o foarte tânără balerină din Târgu Mureș.
La 13 ani, Anastasia visează să devină cea mai mare balerină din istorie. Pentru Anastasia baletul a devenit o preocupare relativ târziu, la 8 ani. Dar a progresat foarte rapid, reușind să aibă rolul de solistă chiar de la primul ei spectacol oficial, unde a fost Clara, din Spărgătorul de nuci. Cu planuri legate de balet, atât în plan apropiat, cât și pe termen lung, Anastasia vede în pasiunea căreia îi oferă tot timpul și energia sa, un stil de viață, o artă ce a devenit parte din propria persoană.
Numele de Alexandru, originar în limba greacă, înseamnă protecție, acest frumos nume îndemnându-ne să nu ne gândim exclusiv la propria persoană, ci să facem tot ce putem pentru a-i apăra și pe ceilalți. Știu ce înseamnă miile de ore de sacrifiu pentru a face performanță, așa că de ziua mea vreau să o sprijin cu ajutorul vostru, prietenii mei, pe Anastasia Bodu, o tânără balerină de mare perspectivă.
Susține și tu campania cu o donație pe platforma Galantom pe această pagină, apăsând butonul verde "VREAU SĂ FAC O DONAȚIE"
sau direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL (care susține cauza Anastasiei și a decis că pentru munca ei merită susținută cu o bursă lunară pentru performanță):
RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)
cu mențiunea BALERINA ANASTASIA (ADELINA MARCU)
Împreună suntem mai buni!
Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacăîți place ideea, îți poți dărui și tu ziua onomastică sau ziua de naștere pe galantom.ro/daruiesteziuata
Povestea balerinei Anastasia poate fi parcursă integral, aici:
https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/view?id=728
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul