Imi donez ziua de nastere

 

Daniel & Gabriel Lungu Asociația Comunitara Bucovina

20% Complete
200 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
2
Donații

Pe lângă ziua de naștere și ADN ne mai unește și dorința de a face bine. Dorința de a fi buni cu cei din jurul nostru si de a dărui. Valori, educație și o Bucovina mai unită e ceea ce credem că ne-a făcut să ne identificăm cu obiectivele GI Fundatia Comunitară Bucovina.

Așadar, anul acesta, cu speranțe duble de BINE noi, Daniel și Gabriel, am decis să ne donăm ziua pentru a sprijini copiii care pot face diferența dar care nu își permit să ajungă la școală. Așadar, printr-un cadou-donație cât de mic, sprijini și tu fondul Sprijină un copil să ajungă la școală!

Mulțumim anticipat pentru urări și donații!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Împreună, vrem să descoperim și să promovăm spiritul locului, cu înțelegere să vedem care sunt problemele comunității și prin comunicare și acțiuni concrete să încercăm să le rezolvăm.

La începutul acestui an, am decis să ne unim forțele și ne punem cunoștințele la comun într-un Grup de Inițiativă. Scopul acestui Grup este să pună bazele Fundației Comunitare Bucovina şi să ne alăturăm unui lanţ de 16 fundaţii comunitare din Romania.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

2 Donații

Anonymous

100 RON
La multi ani!
17 Sep 2019

Anonymous

100 RON
14 Sep 2019