Verde in iulie
Oana Ganea Asociația Reality Check
Când am fost prima dată la Ponorâta, pe lângă sărăcia greu de acceptat, mi-a rămas în minte o imagine, pe care cel mai probabil o voi păstra cu mine mereu. Un copil zgribulit mânca dintr-un cocean uscat de porumb. Țin minte ca am întrebat-o șoptit pe Nadia de ce mănâncă chestia aia, deși știam, dar îmi doream tare mult să îmi infirme.
Mulți oameni din Ponorâta muncesc cu ziua “pe sate”. Se duc la muncă pe pământul altor săteni. A fost un proces lung până au înțeles ca pot avea și ei ceapă, morcovi, fasole și cartofi, dacă muncesc puținul pământ din jurul casei. În primul an au fost câțiva, în al doilea 40, iar acum îți doresc grădini 80 de familii. 80 de familii în care copiii vor manca mai bine pentru ca au legume în propria curte. Dacă mănânci mai bine, ești mai atent la școală, înveți mai bine. Dacă înveți mai bine, ai șanse mai mari să îți găsești de lucru ca adult.
Ceea ce încercăm să facem noi, Reality Check, este să învățam oamenii să pescuiască. Da, acest proverb atât de cunoscut, se potrivește de minune la Ponorâta. Oamenii învață încet încet să cultive și reușesc sa păstreze din recolta si peste iarnă. Este un lucru extraordinar pentru noi sa vedem ca de la an la an, lucrurile se schimba în bine la Ponorâta. Pentru copiii de acolo.
Nu am crezut niciodată ca poți ajuta un om doar dându-i un peste. Cred enorm în acest proiect cu grădinile de la Ponorâta si mă bucur de mândria cu care ne arata grădinile lor.
Fără sprijinul vostru nu am fi reușit să cumpăram semințe și răsaduri anul trecut.
Anul acesta, 80 de familii si-au pregătit pământul pentru legume și m-aș bucura enorm să ne fiți alături.
Din puțin câte puțin se face mult. Iar “mult-ul” asta poate schimba vieți pentru generații de copii.
Ziua mea este în iulie, dar oamenii au nevoie de semințe si răsaduri acum. Aș fi foarte bucuroasa să îi putem ajuta împreună.
Vă mulțumesc ♥️
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul