Îmi dăruiesc ziua copiilor cu autism!

 

Mărioara Ana Florin Asociația Bright Future for Every Child

0% Complete
0 RON
Sumă strânsă
500 RON
Target
0
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Zilele de naștere sunt pentru cei mai mulți dintre noi motiv de bucurie: dăm petreceri mai mari sau mai restrânse, suntem alături de familie și prieteni și așteptăm cu nerăbdare să vedem cu ce cadouri ne surprind cei dragi. Dar ziua noastră poate fi și un bun prilej de a împărți fericire și speranță celor care au nevoie de ele mai mult decât avem noi nevoie de un cadou.

 În România, 1 din 54 de copii este diagnosticat cu autism. Autismul este o tulburare care afectează toate ariile de dezvoltare a unui copil: cognitivă, comportamentală, motricitate, de limbaj și socială. Copilul nu poate să comunice, să se joace sau să se integreze într-un grup. 

 Însă un copil cu autism are șanse de recuperare și integrare de peste 50% dacă urmează un program continuu de terapie, adică de la 2 până la 6 ore de terapie pe zi, în funcție de gradul de afectare. Un părinte investește lunar în terapia copilului său cu autism între 3200 și 7700 lei. Este o sumă enormă pentru cei mai mulți dintre părinți, iar de cele mai multe ori lipsa resurselor financiare reprezintă cea mai mare piedică în recuperarea și integrarea copiilor cu autism.

Din cei 30 de copii înscriși la Centrul pentru autism „Bright Future”, doar 3 reușesc să facă un număr de ore optim de terapie. Doar cu sprijinul vostru, oamenii generoși, putem reuși să îi ajutăm și pe ceilalți copii din centru să se recupereze și să se integreze în societate.

 Am ales să transform ziua mea în prilej de bucurie pentru toată viața a unui copil cu autism, oferindu-i în dar ore de terapie! Te invit și pe tine, prieten drag, ca în locul cadoului de ziua mea să donezi ore de terapie pentru copiii cu autism!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Ne dorim să îmbunătățim calitatea vieții copiilor cu autism și alte tulburări de dezvoltare, prin oferirea de servicii complete și la cele mai înalte standarde în vederea recuperării și integrării lor.

Ne dorim din suflet să le oferim copiilor cu autism și care provin din familii cu venit redus posibilitatea de a suplimenta orele de terapie la Centrul pentru Autism „Bright Future”.

Transformă și tu cadoul de ziua ta în ore de terapie oferite în dar copiilor cu autism ai Centrului „Bright Future”!   Zilele de naștere sunt pentru cei mai mulți dintre noi motiv de bucurie: dăm petreceri mai mari sau mai restrânse, suntem alături de familie și prieteni și așteptăm cu nerăbdare să vedem cu ce cadouri ne surprind cei dragi. Dar ziua noastră poate fi și un bun

 

0 Donații

Nu există nici o donaţie. Fii primul care donează!
Mărioara Ana Florin : Asociația Bright Future for Every Child
Îmi dăruiesc ziua copiilor cu autism!