Asociatia Zi de Bine

Asociatia Zi de Bine

LA UN LOC – Hub comunitar

Status: Fundraising

„Aici mă simt acasă. Aici mi-e BINE, printre ai mei pe care-i știu de când mă știu sau pe care abia i-am cunoscut.”

Știți sentimentul? Știți atunci și nevoia, o avem cu toții în fibră: nevoia de apartenență. De a ne găsi un loc în care ne regăsim. Și e mai mult decât casa, e un „Acasă” care-i cuprinde pe mult mai mulți. E biblioteca în care ne-am făcut prieteni din cărți și din viața reală, e piața în care cunoaștem toți târgoveții, iar ei ne știu deja gusturi și bucurii și ne întâmpină cu ele. E clubul de lectură improvizat pe scara blocului, sala de sport inventată într-o parcare și orele de dans improvizate la vecina fostă balerină. E comunitatea din care avem nevoie să facem parte, ca și cum ne-ar da rost în lume și ne-ar ancora.

Sentimentul ăsta de apartenență e minunat, scoate din noi încredere, solidaritate, generozitate. Iar sentimentul ăsta va avea, de-acum, o casă a lui. Un Hub comunitar, la Brașov. Un loc în care oamenii să vină #LaUnLoc, fiecare cu ce are: unii cu trebuințe, alții cu soluții, toți cu încredere.

Ne-adunăm #LaUnLoc din Octombrie ăsta!

[ Show more ]
1.7666666666667% Complete

530 RON

Sumă:

3

Galantomi:

7

Donații:

30,000 RON

Target:

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația