TOTUL ESTE POSIBIL

TOTUL ESTE POSIBIL

Conferința Întâlnire cu sufletul tău

Status: Finantat

Tu ai avut vreodată un obiectiv pe care nu l-ai putut îndeplini? Prin conferințele lunare marca TOTUL ESTE POSIBIL sprijinim oameni cu potențial să ajungă mai repede la visul lor. Și cu ajutorul tău! 

[ Show more ]

20 RON

Sumă:

1

Galantomi:

1

Donații:

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

Pentru că tot este vorba despre suflet..., începem prin a spune că de multe ori procesul de a dona are loc în special pentru persoane defavorizate sau cauze care vizează sărăcia, sănătatea, adicțiile (droguri, alcool etc) sau violența. Cu alte cuvinte, sufletul nostru alege de multe ori să rezoneze oamenii care se confruntă cu diverse probleme.

La TOTUL ESTE POSIBIL ne-am propus să facem lucrurile diferit. Tocmai pentru că există deja organizații care sprijină persoanele defavorizate și fac o muncă excelentă, noi ne-am îndreptat atenția asupra persoanelor cu potențial, care au un obiectiv mare și au nevoie de sprijin pentru a-l îndeplini; oameni care deja și-au găsit vocația și vor să performeze pe filonul acesteia.

De aceea, unul din proiectele noastre lunare constante este o conferință tematică, unde avem ca speakeri invitați speciali care sunt specialiști în domeniile lor și au și dorința de a oferi mai departe experiența acumulată, cu dăruire și entuziasm!

În acest moment, Asociația TOTUL ESTE POSIBIL susține organizarea acestor conferințe lunare din economiile personale ale celor 3 membrii fondatori ai săi. Suntem la început (Asociația s-a înființat pe 23 Martie 2017) și încă nu avem donații recurente din care să ne susținem proiectele.

Așa încât apelăm la sprijinul celor care își doresc evenimente de calitate, din care participanții să își poată lua informații valoroase despre dezvoltarea personală și profesională.

Costul minim al unui eveniment cu 100 de persoane este de 1.000 de lei (închirierea sălii, protocol, printuri, înregistrare video, fotografii profesionale, pachet minimal de reclamă). Asta în condițiile în care toți speakerii își pun la dispoziție PRO BONO timpul, cunoștințele și energia lor, iar singura recompensă pe care o primesc sunt aplauzele publicului. Un bilet virtual la preț de cost este practic 10 lei. Ne-am obișnuit să cumpărăm haine sau alimente pentru cei săraci. Dar accesul la educație este unul esențial și nu este la îndemâna tuturor. Cum ar fi ca astăzi să ajuți pe cineva să participe poate pentru prima oară la un eveniment de dezvoltare personală și să aibă șansa de a-și schimba perspectiva, să își îmbogățească pachetul de cunoștințe într-un domeniu de care este interesat, să capete energie și încredere, să cunoască oameni pasionați de aceleași domenii?    

Viziunea noastră pentru viitor este de a organiza săptămânal evenimente cu peste 500 sau 1.000 de persoane. Evenimente cu public din rândurile căruia să putem descoperi oameni care au curajul să iasă în față, să spună care sunt visurile lor și să aibă curajul de a cere să fie susținuți, indiferent care este sprijinul de care au nevoie: poate nu le lipsesc neapărat banii, ci încrederea în sine, capacitatea de a se organiza, curajul de a lua startul, cunoștințele sau relațiile de care ar avea nevoie pentru început.

Așadar, avem nevoie de sprijinul tău pentru a organiza conferințe de calitate, cu acces liber pentru cei care vor să se dezvolte personal și perofesional.

Iată agenda evenimentului Întâlnire cu sufletul tău, din 29 Mai:

AGENDA EVENIMENTULUI

18.15 - 18.30 sosirea participanților

18.30 - 19.00 moment de econștientizare și liniștire a minții

19.00 - 19.05 deschiderea evenimentului

19.05 - 19.35 prezentare invitat special Marius Vornicescu (autor, instructor yoga)

19.35 - 20.00 prezentarea ONG-ului TOTUL ESTE POSIBIL

20.00 - 20.15 pauză

20.15 - 20.45 prezentare invitat special Wargha Enayati

20.45 - 21.15 prezentare invitat special 3

21.15 - 21.30 întrebări, concluzii, îmbrățișări :)

Toate actualizările despre eveniment se fac în pagina dedicată:

https://www.facebook.com/events/1357213271039583/

Dacă vrei să participi, rezervă-ți un loc aici:

goo.gl/dXJTU5

Împreună putem contribui ca evenimentele lunare caritabile marca TOTUL ESTE POSIBIL, în care sprijinim oameni speciali, cu obiective speciale, să poată fi posibile și să reunească din ce în ce mai mulți participanți!

Donând pentru această cauză, ajuți ca Asociația TOTUL ESTE POSIBIL să organizeze în continuare conferințe lunare tematice caritabile, la care accesul publicului se face fără bilet de intrare.