Într-un moment în care crezi că toate urările ți se cuvin, fă „aroganța” de a împărți fericirea
Roxana Aiacoboaei Ajungem Mari
Dacă v-ați gândit vreodată să faceți un cadou random, doar pentru că vă vine cheful de a bucura pe cineva (Doamne, ce senzație mișto!), aceasta este una dintre acele ocazii când se valorifică o astfel de (pre)dispoziție. Eu am ales să îmi donez ziua de naștere, pentru că mi-ar plăcea ca un asemenea gest să devină noul „trend” între tineri, o nouă „aroganță”, dacă doriți.
Da, sunt cool cei care sar cu parașuta, dau o petrecere cu zeci de tipi, fac un city-break sau alte nebunii similare. Dar v-ați gândit cât e de cool să îți împarți fericirea și atenția de ziua ta? La drept vorbind, cred că abia asta este „aroganța” cea mai mare posibilă: să dăruiești, într-un moment în care crezi că tu ești centrul universului, într-un moment în care crezi că toate urările din lume ți se cuvin. Și nu oricui: ci unor necunoscuți, cărora știi doar că le va fi mai bine. Ei, asta da senzație extremă, nu?
Așadar, cine mă cunoaște și vrea să-mi dea un cadou de ziua mea, o poate face donând oricât consideră și are posibilitatea. Iar cine nu mă cunoaște, este provocat la o „aroganță”. Garantez că banii ajunși spre „Ajungem MARI” – Botoșani vor ajuta enorm micuții și tinerii din centrele de plasament, copiii la care am ajuns prin intermediul acestui program. Fie că este vorba despre ateliere de educație financiară, rutieră, sexuală, juridică, de dezvoltare personală, despre vizite de orientare profesională sau doar despre „hei, azi ne prostim”, toate activitățile derulate de voluntari, împreună și pentru cei din centrele/apartamentele de plasament din Botoșani, au un impact imens în viața micilor noștri prieteni. Sunt prietenii pe care am vrut să îi ajut dinainte să îi cunosc. Sunt prietenii pe care nu vi i-ați cunoscut încă.
Hai să facem o „aroganță”! La mulți ani tuturor și la cât mai multe zile donate! Merită. E magic. :)
Cu recunoștință,
Roxana
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul