Cel mai frumos cadou de ziua mea - șansa la educație prin artă pentru copiii talentați ce aparțin grupurilor vulnerabile

 

Sorin Stoica Asociatia OMIS

0% Complete
0 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
0
Donații

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor.

Astfel pasiunea mea pentru fotografie și dragostea față de artă și frumos m-a determinat ca în acest an să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.

Îmi doresc ca prin această acțiune să contribui la susținerea copiilor din categorii vulnerabile în procesul de dezvoltare a talentului în arte plastice.

Mereu am considerat că educația este singura șansă prin care ne putem dezvolta ca țară și ființe umane.

Fără educarea noilor generații nu există viitor. 

Și ce poate fi mai minunat decât educarea lor prin artă, culoare și frumos!

Astfel cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză.

Cu ajutorul nostru 20 de copii din comunitatea orașul Pantelimon vor beneficia de șansa de a-și dezvolta talentul în arte plastice și de a beneficia de o nouă viziune asupra educației și potențialului lor. 

Împreună suntem mai buni!

Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe Galantom OMIS!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Asociatia OMIS

Om Misiune Integrare Speranţă

"Arta este o imensă deschidere spre tot ceea ce este posibil." -  Victor Hugo       

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

0 Donații

Nu există nici o donaţie. Fii primul care donează!