Alerg pentru a oferi ajutor psihologic copiilor cu afecțiuni oncologice și familiilor lor
Oana Iaru Asociatia MAGIC
În munca mea de zi cu zi văd încercările nenumărate și greutățile prin care trec micii mei pacienți și familiile lor. Din păcate, echipa de bază formată din copil cu boală oncologică, părinte ce îl îngrijește în spital, medic oncolog și asistent medical nu este suficientă pentru a acoperi nevoile ce apar și pentru a lupta cât mai bine cu boala. Este necesar mai mult ajutor pentru a asigura o îngrijire cât mai bună și a crește un pic calitatea vieții. O parte importantaă în îmbunătățirea îngrijirii este reprezentată de ajutorul psihologic: pentru micuțul pacient supus atâtor încercări, pentru părintele care-l însoțește (ce se poate ridica cu greu de sub avalanșa de informații noi și decizii de luat), pentru familia de acasă (frați, celălalt părinte, bunici) ce așteaptă cu sufletul la gură orice veste (și cât de grea este așteptarea!). Cu toții își redefinesc viața într-un mod brutal și nu au pe nimeni să-i ghideze în acest proces extrem de greu și bulversant. Proiectul MagiCare isi propune să ajute prin crearea unei rețele de psihologi ce vor ajuta copiii și familiile lor pe termen lung - aceștia vor avea astfel un nou aliat în lupta grea pe care o duc, un aliat de care este MARE, MARE nevoie! Pe 9 octombrie alerg pentru a ajuta la dezvoltarea acestui proiect. Îmi vor fi alături dragii mei Teodor și Alexis.Vă rog să ma susțineți și voi cu o donație care se va transforma într-un ajutor neprețuit! Mulțumesc în avans! Magia e în fapte! Mai multe detalii despre ce înseamnă MagiCARE: https://www.youtube.com/watch?v=SU5ogiJnF_A
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul