Cel mai frumos cadou de ziua mea: să sprijinim împreună proiectul lui David, Faces of Autism

 

Laszlo Bodor Asociația ONEKIND

65.25% Complete
1,305 RON
Sumă strânsă
2,000 RON
Target
13
Donații
Vreau să fac o donaţie!

De David mă leagă o prietenie atât de frumoasă încât mi-e greu să o descriu în cuvinte. L-am cunoscut acum 5 ani dar am impresia că îl știu de mult mai mult timp. Asta pentru că în acești ani am făcut foarte multe lucruri împreună: ne-am plimbat în parc, am mers la film, la restaurant, am povestit ore în șir despre călătorii, am fost cu el și părinții lui chiar și la terapie cu delfinii în Ucraina.

Când avea doi ani, David a fost diagnosticat cu autism înalt funcțional. Nu a vorbit până la 5 ani, nu avea contact vizual și nu interacționa cu cei din jurul său. Anii care au urmat au însemnat ore întregi de terapie zilnic (ABA, logopedie, terapie cu animale, art-terapie, terapie ocupațională), timp în care David s-a deschis din ce în ce mai mult.

Acum David este un adolescent de 16 ani, merge la o școală normală și este pasionat de geografie, călătorii și fotografie. Aparatul de fotografiat este fereastra sa către lume. În ultimii ani el a avut mai multe expoziții de fotografie și îî place să publice imaginile pe care le surprinde pe blogul lui și pe rețelele sociale, împărtășindu-și astfel pasiunile cu prietenii săi.

Acum doi ani, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, David a lansat proiectul Faces of Autism în cadrul căruia fotografiază copii și tineri cu autism. Fotografiile sunt publicate online, pe social media și pe pagina www.facesofautism.ro împreună cu povestea fiecărei persoane. 

Proiectul urmărește explorarea multiplelor fețe ale autismului, de la persoane nonverbale până la oameni independenți, cu o viață aproape normală iar David își dorește ca prin acest proiect să ajute la schimbarea percepției societății cu privire la autism.

Deși proiectul a fost lansat într-o perioadă cu multe provocări, am reușit să facem progrese. David a fotografiat până acum 12 copii și tineri cu autism ai căror portrete și povești sunt prezentate pe site. În acest an a avut loc prima expoziția a proiectului, găzduit de Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, care a fost vizitat de peste 3.000 de persoane. De asemenea, a fost finalizat episodul pilot al documentarului Faces of Autism, David. Drumul către ceilalți, care va fi disponibil online în curând.

Eu cred foarte mult în David și cred că el este cel mai bun exemplu că persoanele cu autism au un rol la fel de important în această lume ca toți ceilalți și ei merită și trebuie integrați în societate.

Faces of Autism este un proiect foarte aproape de sufletul meu și cred în potențialul lui de a face o schimbare în bine. Tocmai de aceea vă invit ca anul acesta în loc de cadouri de ziua mea să faceți o donație pentru a sprijini dezvoltarea acestui proiect. Este fără îndoială cel mai frumos cadou pe care mi-l puteți face de ziua mea. Vă mulțumesc! 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Credem cu tărie că generozitatea este în fiecare dintre noi. Prin proiectele noastre inspirăm oamenii să se implice și împreună schimbăm lumea prin generozitate.

SUSŢIN PROIECTUL

Faces of Autism

Faces of Autism prezintă portrete ale copiilor, tinerilor sau adulților cu autism, dar urmărește și explorarea multiplelor fețe ale autismului, de la persoane nonverbale până la oameni independenți, cu o viață aproape normală.

Fiecare copil cu autism poate avea o pasiune care să-i transforme dizabilitatea într-un avantaj. Un copil recuperat, înarmat pentru viață cu o pasiune puternică, devine un membru activ al societății, desprinzându-se de stigmatul asistatului social.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

13 Donații

Andrei, Ramo si Horica

100 RON
La multi ani, prieten bun!!!
17 Nov 2022

The Solomons

300 RON
La mulți ani, Laci! Iarta-ne mica întârziere, dar ne-am gândit la tine ieri si iti mulțumim ca ne inspiri mereu :*
17 Nov 2022

EC

75 RON
E fabulos cum creste David in pozele de pe Galntom :) Sa fie bine!
16 Nov 2022
Feliicitari pentru cum iti serbezi ziua!
16 Nov 2022
Felicitări pentru acest proiect!
16 Nov 2022

Alexandra

40 RON
La multi ani voiosi!
16 Nov 2022
La multi ani cu multa energie, bucurie, sanatate si optimism!
16 Nov 2022
150 RON
15 Nov 2022
La mulți ani generoși ție! Și mult succes lui David! Îi țin pumnii! 😊
14 Nov 2022

Teddy

100 RON
La mulți ani #demilioane!
14 Nov 2022
14 Nov 2022
La mulți ani! :)
13 Nov 2022
La mulți ani și mult succes lui David! 🤍
13 Nov 2022
Laszlo Bodor : Asociația ONEKIND
Cel mai frumos cadou de ziua mea: să sprijinim împreună proiectul lui David, Faces of Autism