Alerg pentru HOSPICE Casa Speranței

 

Marina Ilie Fundația HOSPICE Casa Speranței

81.1% Complete
811 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
9
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Alergăm constant prin viață. Ceea ce mi se pare minunat este că avem puterea să alegem pentru ce motive și pentru ce cauze facem asta. Pe 14 mai, la Semimaratonul București OMV Petrom 2023, aleg să alerg pentru HOSPICE Casa Speranței. Cu alte cuvinte, aleg să alerg pentru dreptul la demnitate al celor care trăiesc experiența unor boli incurabile.

Peste 170.000 de pacienți au nevoie de îngrijire paliativă în România în fiecare an, dar numai unul din cinci primește astfel de servicii. Tuturor acestor pacienți li se adaugă un număr și mai mare de membrii ai familiei care au la rândul lor nevoie de sprijin. Astfel, rolul HOSPICE este unul complex, extrem de necesar și cu un impact profund.

Această cauză are nevoie de o întreagă comunitate de sprijin care să se implice cât mai mult, cât mai des. Poți contribui la rândul tău printr-o donație aici, prin donații directe către HOSPICE, sau devenind voluntar într-una dintre numeroasele activități pe care le desfășoară. Găsești toate detaliile necesare aici: Voluntari : HOSPICE Casa Speranţei

Cu recunoștință și bătăi de inimă,

Marina


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

HOSPICE Casa Sperantei este o organizatie de caritate neguvernamentala infiintata la Brasov, in anul 1992, la initiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii si dezvoltarii serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate. Este prima unitate de acest fel din Romania si centru de excelenta pentru Europa de Est, in domeniul ingrijirii paliative.

Cu fiecare an, sunt tot mai mulți cei care au nevoie de îngrijire paliativă. Iar noi, la HOSPICE Casa Speranței avem nevoie de tine! Gest cu gest, implicare cu implicare, construim SPITALUL SPERANȚEI! 

Editia a 11-a a Semimaratonului Bucuresti este organizata in perioada 13-14 Mai 2023 de catre ASOCIATIA CLUBUL SPORTIV BUCHAREST RUNNING CLUB in parteneriat cu FEDERATIA ROMANA DE ATLETISM, PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI SI PROEDUS.  Curse organizate: – curse pentru adulti: semimaraton, individual 10k, stafeta, cursa populara 2.5km Te invităm să susții una dintre cauzele partenere ale even

 

9 Donații

Anonymous

30 RON
11 May 2023
Toată lumea să aibă pe cineva ca tine în preajmă, asta îmi doresc! Spor în fapte bune, Marina!
10 May 2023

Gina

150 RON
07 May 2023

Ciprian N

100 RON
Multumim pentru ca ne inspiri la fapte bune!
07 May 2023

Remoose

316 RON
La cât mai multe proiecte de genul și baftă la Semimaraton! You awesome! 👊
07 May 2023
Very proud of your work! You rock!
06 May 2023
30 RON
06 May 2023
Succes, Marina!!!!
06 May 2023

Anonymous

30 RON
06 May 2023
Marina Ilie : Fundația HOSPICE Casa Speranței
Alerg pentru HOSPICE Casa Speranței