Alergăm pentru HOSPICE Casa Speranței

 

Doru Todorut Fundația HOSPICE Casa Speranței

100% Complete
950 RON
Sumă strânsă
500 RON
Target
8
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Fiecare pas pe care îl facem reprezintă un simbol al sprijinului nostru pentru cei care luptă cu boli grave și pentru cei care îi îngrijesc în aceste momente delicate. Iar în cursa la care vom participa vom pune nu doar dorința de a ajunge la finish în timp optim, ci și dorința ca visul cel mare al celor de la HOSPICE să devină realitate.

 

Anul acesta, ei strâng bani pentru construcția unui spital dedicat îngrijirii paliative pediatrice. Astfel, copii care acum sunt, poate, pe liste de așteptare, o să devină beneficiari ai serviciilor care pot să le facă din copilărie un tărâm mai blând, mai lipsit de dureri. Ei și părinții lor vor avea, asemenea copiilor și familiilor pe care organizația îi are în grijă în prezent la centrul Socio-Medical de la Adunații Copăceni, un loc în care prezentul să fie îmblânzit și vor căpăta puterea de a visa la mâine.

 

A construi împreună acest spital este șansa ca România să ofere SPERANȚĂ celor mai mici dintre pacienții vulnerabili, copiii cu boli incurabile și limitatoare de viață.

 

Noi alergăm, iar tu poți să ne motivezi să parcurgem km ambiționați de faptul că o cursă poate avea două linii de finish.

 

            Hai să construim împreună Spitalul Speranței de la Adunații Copăceni!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

HOSPICE Casa Sperantei este o organizatie de caritate neguvernamentala infiintata la Brasov, in anul 1992, la initiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii si dezvoltarii serviciilor specializate de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate. Este prima unitate de acest fel din Romania si centru de excelenta pentru Europa de Est, in domeniul ingrijirii paliative.

Cu fiecare an, sunt tot mai mulți cei care au nevoie de îngrijire paliativă. Iar noi, la HOSPICE Casa Speranței avem nevoie de tine! Gest cu gest, implicare cu implicare, construim SPITALUL SPERANȚEI! 

Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București. Mai multe detalii pe bucharest-marathon.com.  

 

8 Donații

Luminita Smau

100 RON
Luminita Smau dorește sa îi donez sumă de 100 de lei celui mai curajos om plus unui învingător Toată stima mea !
30 Sep 2023

Anonymous

100 RON
Cu mult drag, pentru Ciprian!
19 Sep 2023

Michy

100 RON
16 Sep 2023
Dacă ai de gând să lupţi pentru ceva, luptă pentru cei care au nevoie
12 Sep 2023
Dumnezeu sa va binecuvinteze
04 Sep 2023

Anonymous

50 RON
03 Sep 2023

Nicoleta Tudor

150 RON
02 Sep 2023
02 Sep 2023
Doru Todorut : Fundația HOSPICE Casa Speranței
Alergăm pentru HOSPICE Casa Speranței