Schimbă lumea prin service learning și IMPACT

 

Catalina Szocska Fundația Noi Orizonturi

100% Complete
880 RON
Sumă strânsă
500 RON
Target
5
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Tinerii din cluburile IMPACT au nevoie de sprijin pentru a putea aduce schimbare în mai bine în comunitățile din care fac parte. 

Cu toții le putem veni în ajutor, printr-o donație, astfel încât ei să poată pune în aplicare proiectele la care lucrează de zor!  Lucrează, dar și învață muuult pe baza lor!

Orice donație contează!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

La Fundația Noi Orizonturi inovăm și susținem modele de educație prin experiență, care-i împuternicesc pe tineri să se dezvolte pe sine, comunitatea și lumea în care trăiesc. Cum facem asta? Prin programe educaționale precum: 

- Tabăra VIAȚA

- Școli cu scLipici

- Clubul IMPACT

- Școli în folosul comunității

- Clubul familiei

Atfel, cu ajutorul acestora, începând cu primii ani de grădiniță și până încheie anii de liceu, copiii şi tinerii sunt susținuți în creșterea și devenirea lor ca adulți educați, implicaţi, responsabili şi încrezători în forţele proprii.

De peste 20 de ani promovăm învățarea prin serviciul comunității (Service Learning), o abordare pedagogică care ne permite să creăm contexte de învățare relevantă pentru tineri. Cum? Prin  cluburile IMPACT și Școli în folosul comunității!

 

 

De obicei, începutul de an este perioada rezoluțiilor. Atunci ne planificăm cum o să renunțăm la fumat, cum o să facem mai mult sport, cum o să citim mai mult sau cum o să avem grijă să mâncăm mai sănătos.  Noi zicem că nu doar începutul de an este bun pentru asta, ci oricând decidem să renunțăm la un obicei mai puțin bun sau facem eforturi pentru a adopta unul care să ne f

 

5 Donații

Anonymous

500 RON
Mult succes in tot ceea ce faceti pentru tineri si comunitati! cu drag, Simona
24 Oct 2023

Mihaela

105 RON
23 Oct 2023

M

50 RON
Mathe Emoke ( Harghita)
22 Oct 2023
Cu drag de voi și de perseverența voastră!
22 Oct 2023
cu drag de cauză
21 Oct 2023
Catalina Szocska : Fundația Noi Orizonturi
Schimbă lumea prin service learning și IMPACT