Andreea, Roxana si Oana: impreuna le oferim o sansa copiilor cu autism
Andreea Izvernari Help Autism
Ne dorim o viață frumoasă pentru copiii cu autism. Numai împreună putem să le oferim copiilor șansa de a duce o viață cât mai normală cu ajutorul terapiilor, iar părinților un ajutor pentru a putea să îi ducă pe micuți la aceste terapii ce sunt destul de costisitoare.
Autismul este o tulburare de dezvoltare considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Aceste tulburări prezintă o largă varietate de manifestări, presupuse a fi rezultatul unor disfuncționalități de dezvoltare ale sistemului nervos central sau genetice. Cauzele specifice sunt încă necunoscute.
În România, la nivelul anului 2012, erau înregistrate 7.179 de persoane diagnosticate cu autism (conform Ministerului Sănătății) însă numărul real al acestora este mult mai mare – specialiștii estimează cel putin 15.000 de persoane, majoritatea nefigurând în evidența oficială.
La ora actuală, în România, odată depistat autismul la un copil, familia nu este îndrumată, în majoritatea cazurilor, niciunde, căci nu există un sistem concret de referire către servicii. De regulă, în responsabilitatea părinților cade căutarea specialistilor (cel mai adesea în sistemul privat) sau, după caz, formarea si instruirea unei echipe de terapeuți care să lucreze zilnic cu copilul, acasă; și tot părinții sunt cei care suportă financiar, integral, costurile intervenției (până la 1500 euro/lună).
Asociația Help Autism se implică activ în derularea de programe de conștientizare a autismului, diagnostic precoce și intervenție timpurie pentru copiii cu autism. Pe lângă activitatea susținută în schimbarea statutului autismului în România, asociația oferă servicii de terapie în cadrul celor 6 centre, 6 parteneriate public-private – cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului din București, Suceava, Drobeta Turnu-Severin, Dâmbovița - și la domiciliu, defășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și sedințe de consiliere pentru părinți și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA - știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.
Copiii cu autism au nevoie de tine.
Fii tu acela care îi poate ajuta să ducă o viață normală, fără să se simtă diferiți de ceilalți copii.
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul