Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.

Și, când se întâmplă așa, iti dai seama că acesta este, poate, cel mai frumos lucru din viața ta: să împărtășești cei ai mai bun în tine cu cei apropiați.
Dar poți face chiar mai mult decât atât! Poți folosi această oportunitate pentru a împărți bucurie și celor pe care nu îi cunoști și pentru care momentele de fericire sau speranță din viața lor sunt foarte rare.
Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).
Ce trebuie să faci?
Intra pe http://galantom.ro/daruiesteziuata/ și
1. Alege cauza în care creziIți alegi proiectul pe care vrei să îl susții. Poți alege dintre proiectele organizațiilor care sunt deja pe platformă sau ne poți propune o organizatie nouă.
2. Creaza-ți o pagina pentru Dăruiește ziua taIți creezi o pagină de donații în doar câteva minute, completând data nașterii, datele de contact, titlul paginii și suma pe care îți propui să o strângi. Apoi vei avea posibilitatea să îți personalizezi pagina cu poza ta și un text cu motivația personală.
3. Raspândește vestea bunăDupă ce vei primi aprobarea paginii tale de donații pe e-mail, poți începe să o promovezi online și offline. Încurajeaza-ți prietenii să fie alături de tine și să doneze pentru cauza ta banii pe care i-ar fi dat pe cadouri. Ei vor dona online direct pe pagina ta, rapid și sigur, prin plata securizata, cu cardul.
Perioada optimă de a începe campania de ziua ta este cu 2-3 saptămâni înainte.
Gasești aici câteva recomandari pentru fundraising.
Spor la ajutor! :)
Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie și îți mulțumesc pentru sprijinul tău.Așadar, în loc să îmi faci un cadou...
Dragii mei prieteni, De ziua mea imi doresc sa fiti fericiti! Si sa zambiti, si sa va bucurati de viata si sa va indepliniti visele...... Si imi mai...
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...
Dragi prieteni, Statisticile spun ca se intampla “ceva” cu femeile cand se apropie de 30 de ani :) Pentru fiecare dintre noi vin momente in viata...
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...
Sziasztok, Tünde vagyok. Magyartanárként dolgozom Kolozsváron. Munkám része, hogy gyerekekkel vagyok: tanítok, nevelek és meghallgatok gyerekeket, ki...
Katona Krisztina Csilla vagyok, sokan Csillcsunak becéznek. Csíkszeredába születtem, jelenleg gyerekekkel, masszázzsal és angol-román nyelvtanítással...
In curand se apropie ziua mea si cu aceasta ocazie voi face si eu anul acesta ceva neobisnuit: ma alatur si eu cauzei familiei Ichim pentru a le intin...
RO: Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere organizatie...
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...
Dragi prieteni, dragi binefăcători sunt Georgiana Lazăr și în ajunul Crăciunului, pe 23 decembrie, îmi serbez anual ziua de naștere: de obicei primesc...
Dragii mei, anul acesta am hotărât să îmi donez ziua de naștere altora, anume unor copii și adulți care suferă de boli incurabile. Cei de la Hospice...
Inima Copiilor a construit noua Sectie de terapie intensiva nou-nascuti a Spitalului Marie Curie. Sectia e moderna, mare, bine dotata, iar oamenii car...
Pe 14 decembrie este ziua mea de naștere, iar anul acesta am hotărât că o voi dărui celor care au nevoie de îngrijire paliativă pentru a trăi în demni...
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...
M-am apucat de escalada in urma cu 3 ani impreuna cu prietena mea, Oana. Vroiam amandoua sa ne indeplinim un vis mai vechi, iar eu vroiam sa ma cun...
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...
Dragii mei prieteni, pentru că mă cunoașteți foarte bine știți déjà că viața mi-a făcut atât de multe cadouri încât nu mai e nevoie să vă gândiți la a...
Dragilor, In 8 Decembrie implinesc 27 de ani si iubesc sa primesc cadouri de orice fel ... dar anul acesta eu sunt cea care vrea sa ofere cadouri sco...
Vrem sa facem un bine si sa ne donam ziua noastra anul aceasta. Ajutati-ne! Cum puteti face asta? Donand la link-ul de pe pagina. Am tot primit cado...
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...
Lucrurile sunt simple: peste două zile e ziua mea. Orice mi-aș dori eu e deja o chestiune de moft și de alint, cu ai mei, prințul consort, prietenii,...
Ieri fetița mea Julia m-a întrebat ce îmi doresc de ziua mea. Îmi doresc să dăruiesc speranță și șanse la recuperare pentru copiii cu autism. Dacă cr...
În această primăvară, am avut bucuria de a cânta din nou la București, pe marea scenă a Ateneului Român, de această dată pentru o cauză de suflet. Ală...
Multumesc ca te-ai gandit sa imi iei un DAR de ziua mea :) Esti drag si esti draga! Dar hai sa daruim mai departe acest DAR! Far dar si poate, e cel m...