Sărbătorim 10 ani de impact în comunitate! Impactul nostru colectiv devine mai puternic cu ajutorul tău.    Doneaza acum!

Daruieste ziua ta ~ 2018

 

0
Cauze:
674
Fundraiseri:
1,027,240 RON
Sumă:
8096
Donații:

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.

Și, când se întâmplă așa, iti dai seama că acesta este, poate, cel mai frumos lucru din viața ta: să împărtășești cei ai mai bun în tine cu cei apropiați.

Dar poți face chiar mai mult decât atât! Poți folosi această oportunitate pentru a împărți bucurie și celor pe care nu îi cunoști și pentru care momentele de fericire sau speranță din viața lor sunt foarte rare. 

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Ce trebuie să faci?

Intra pe http://galantom.ro/daruiesteziuata/ și

1. Alege cauza în care crezi

Iți alegi proiectul pe care vrei să îl susții. Poți alege dintre proiectele organizațiilor care sunt deja pe platformă sau ne poți propune o organizatie nouă.

2. Creaza-ți o pagina pentru Dăruiește ziua ta

Iți creezi o pagină de donații în doar câteva minute, completând data nașterii, datele de contact, titlul paginii și suma pe care îți propui să o strângi. Apoi vei avea posibilitatea să îți personalizezi pagina cu poza ta și un text cu motivația personală.

3. Raspândește vestea bună

După ce vei primi aprobarea paginii tale de donații pe e-mail, poți începe să o promovezi online și offline. Încurajeaza-ți prietenii să fie alături de tine și să doneze pentru cauza ta banii pe care i-ar fi dat pe cadouri. Ei vor dona online direct pe pagina ta, rapid și sigur, prin plata securizata, cu cardul.

Perioada optimă de a începe campania de ziua ta este cu 2-3 saptămâni înainte. 

Gasești aici câteva recomandari pentru fundraising.

Spor la ajutor! :)

Proiecte susţinute la eveniment

Centru de consiliere si sprijin pentru parinti si copii, Tecuci @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Taberele de Vara Inima de Copil @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Sănătate pentru Diana Antonia Ștefan @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Hai sa rescriem deznodamantul povestii impreuna! ~ 2018 @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Explorator pentru o zi @ Daruieste ziua ta ~ 2018
Anul acesta transformă-ți cadourile de ziua ta în ieșiri și experiențe frumoase pentru copiii din centre de plasament! Oferă șansa copiilor
Tabere pentru copiii vulnerabili din Galati ~ 2018 @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Hrana pentru blanosii Asociatiei Kola Kariola @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

O zi de poveste pentru Alin @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Olimpiada Inocentilor Bistrita @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Voluntar in Carpati @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Alaturi de Robert Cadar @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Iris Bratosin - calea spre viață cancer-free @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Învață să reușești! @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Petrecere de 1 iunie pentru copiii ingrijiti de HOSPICE Casa Sperantei ~ 2018 @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Sala de Kinetoterapie @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Copilărie fără tuberculoză @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Sală de mese pentru copiii din Ponorâta @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Susține Taberele de Vara HOSPICE 2018 @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Sustine Fundatia Adapostul Speranta in ingrijirea cainilor paraplegici! @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Fondul Scaunelor Rulante @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Alături de Nicolas @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Niciun copil singur in spital @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Diagnosticarea si evaluare copiilor cu autism @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Fondul ”Educația lui Elisei” @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Sprijin pentru bunicii singuri @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

STOP analfabetismului drept moștenire! @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Fii pritetenul lui Sebi @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Locuri regăsite @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Tabara din Pridvorul Satului editia a V-a @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Alături de Andreea Paula @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Asigură o masă caldă pentru un copil de la sat @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Oferă un curs de formare unui profesor din zona rurală @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Urgente medicale in comunitatea de horahai din Castelu @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Masa pe roti @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Sustine infiintarea Fundatiei Comunitare Valcea @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Academia Aspire Teachers ~ 2018 @ Daruieste ziua ta ~ 2018
Ai ajuns pe aceasta pagina pentru ca iti pasa. Iti pasa sa ai oameni frumosi in jurul tau. Oameni educati care sa ne faca cinste. Oameni de care sa ne
Tabara Love Bihor ~ 2019 @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Susține înființarea Fundației Comunitare Buzău! @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Recicleaza cu noi! Ateliere de reciclare manuala la CDD Polizu @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Dezvoltare centru comunitar Castelu, judetul Constanta @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Pachete lunare pentru femeile din București @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Școala Pentru Părinți @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

MagicHOME @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Infiintarea Fundatiei Comunitare Bucovina @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Reconstructia Tronsonului II @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Locuinte protejate de tip familial Sf. Filofteia Floreni @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Impreuna ajutam 20 de tineri sa obtina cel mai bun job @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Tech for Social Good @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Rezistență, pace și cadență! Program de recuperare în scleroza multiplă (SM) @ Daruieste ziua ta ~ 2018

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Vacanța (te face) Mare 2019 @ Daruieste ziua ta ~ 2018
Anul acesta te provocam sa fii generos si sa donezi cadourile de ziua ta! Le vei da prietenilor si colegilor tai ocazia sa faca fapte bune! Cere-le, i
Proiect susţinut de:
Ing Romania Romanian American Foundation