Semimaraton Gerar ~ 2020

Descriere

Semimaratonul Gerar a devenit un eveniment de tradiţie printre alergătorii din România, fiind pentru mult timp prima competiţie de alergare a anului. Organizat de către Asociatia People for Sport România împreună cu Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Bucureşti şi Asociaţia Bucharest Running Club, Semimaraton Gerar are drept scop promovarea alergării în aer liber, în orice condiţii meteorologice. Unul din scopurile declarate ale competiției, încă de la prima ediție, în ciuda tuturor contestațiilor și vocilor dezaprobatoare, este promovarea ideii de echipă și mai ales a faptului că, deși alergarea este în principal un sport individual, ea poate fi practicată cu succes și în echipă.

Peste 700 de alergători și pasionați de mișcare vor lua startul la cele două probe: cros ELTH (10,8 km) și semimaraton (21 km) – cu două starturi. Participanții sunt persoane active, care au împlinit vârsta de 18 ani (dat fiind specificul şi dificultatea unei competiţii în această perioadă a anului). Proba de cros este destinată participanţilor individuali, în timp ce probele de semimaraton sunt probe pe echipe care se adresează echipelor formate din câte trei alergători (trei băieţi pentru clasamentul masculin – primul start, două fete şi un băiat/doi băieţi şi o fată pentru clasamentul mixt sau trei fete pentru clasamentul feminin – al doilea start).

Competiţia se va desfăşura în ultima duminică din luna ianuarie, în Campusul Universităţii Politehnica.

[ Show more ]
4 Cauze:
14 Fundraiseri:
4,869 RON Suma:
63 Donatii:

Proiecte sustinute

Padurea Copiilor

9 Galantomi
75 RON Suma stransa
1 Donatii realizate

Tabara MagiCAMP

1 Galantomi
825 RON Suma stransa
9 Donatii realizate

Școala Bunătății

7 Galantomi
1,785 RON Suma stransa
27 Donatii realizate

Bursa Gerar 2020

51 Galantomi
2,184 RON Suma stransa
26 Donatii realizate

Pagini fundraising

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

500 RON Target
0 RON Suma stransa
0 Donatii realizate
0% Complete

Ionut Raducan Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

Am ales sa sustin Scoala Bunatatii 

500 RON Target
75 RON Suma stransa
1 Donatii realizate
15% Complete

Stefan Capitanu Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

Am ales să susțin Școala Bunătății!

500 RON Target
75 RON Suma stransa
1 Donatii realizate
15% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

500 RON Target
75 RON Suma stransa
1 Donatii realizate
15% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

Orice obiectiv poate fi atins cu perseverenta si concentrare!

500 RON Target
545 RON Suma stransa
9 Donatii realizate
100% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

500 RON Target
500 RON Suma stransa
9 Donatii realizate
100% Complete

winter challenge - 11 km pt 3 valori

Guys, cross-ul Gerarar a fost o chestie de care mi-a fost frica. Cine naiba iese la temperaturile astea sa alerge 11 km sau chiar 21 km? Nu ar fi mai

300 RON Target
60 RON Suma stransa
2 Donatii realizate
20% Complete

Viorel Mocanu Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

Am alers să suțin Școala Bunătății!

500 RON Target
500 RON Suma stransa
4 Donatii realizate
100% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

500 RON Target
0 RON Suma stransa
0 Donatii realizate
0% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

500 RON Target
0 RON Suma stransa
0 Donatii realizate
0% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

500 RON Target
0 RON Suma stransa
0 Donatii realizate
0% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

500 RON Target
0 RON Suma stransa
0 Donatii realizate
0% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

500 RON Target
0 RON Suma stransa
0 Donatii realizate
0% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

500 RON Target
0 RON Suma stransa
0 Donatii realizate
0% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

500 RON Target
0 RON Suma stransa
0 Donatii realizate
0% Complete

ALERG PENTRU PADUREA COPIILOR

Hai alaturi de mine sa sustinem Asociatia Padurea Copiilor. E simplu: eu alerg, tu donezi :) dar impreuna vom face diferenta. Sunt alaturi de Asociati

500 RON Target
0 RON Suma stransa
0 Donatii realizate
0% Complete

Copiii din MagiCamp NU sunt bolnavi, ci speciali iar eu alerg pentru ei

Salutare, In data de 1 februarie alerg la Semimaraton Gerar si aleg ca efortul pasilor mei sa aiba si un sens BUN. Am ales sa sustin Asocitia MagiCA

500 RON Target
825 RON Suma stransa
9 Donatii realizate
100% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor.Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc participarea la Semimar

500 RON Target
30 RON Suma stransa
1 Donatii realizate
6% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc participarea la Semima

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc participarea la Semim

150 RON Suma stransa
1 Donatii realizate
30% Complete

Particip, din nou, la Semimaraton Gerar pentru o cauza draga mie

Poate nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc participarea la

500 RON Target
520 RON Suma stransa
10 Donatii realizate
100% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc participarea la Semim

500 RON Target
0 RON Suma stransa
0 Donatii realizate
0% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc participarea la Semim

500 RON Target
0 RON Suma stransa
0 Donatii realizate
0% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc participarea la Semim

500 RON Target
150 RON Suma stransa
1 Donatii realizate
30% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc participarea la Semim

500 RON Target
0 RON Suma stransa
0 Donatii realizate
0% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc participarea la Semim

500 RON Target
0 RON Suma stransa
0 Donatii realizate
0% Complete

Particip la Semimaraton Gerar ~ 2020 pentru o cauza draga mie

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc participarea la Semim

500 RON Target
549 RON Suma stransa
7 Donatii realizate