Sărbătorim 10 ani de impact în comunitate! Impactul nostru colectiv devine mai puternic cu ajutorul tău.    Doneaza acum!

Dăruiește ziua ta ~ 2019

321
Cauze:
1065
Fundraiseri:
1,412,427 RON
Sumă:
11159
Donații:

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. 

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.

Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai frumos lucru din viața ta: să împărtășești cei ai mai bun în tine cu cei apropiați.

Dar poți face chiar mai mult decât atât! Poți folosi această oportunitate pentru a împărți bucurie și celor pe care nu îi cunoști și pentru care momentele de fericire sau speranță din viața lor sunt foarte rare. 

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Ce trebuie să faci?

Intra pe ziuata.galantom.ro și

1. Alege cauza în care crezi!

Îți alegi proiectul pe care vrei să îl susții. Poți alege dintre proiectele organizațiilor care sunt deja pe platformă sau ne poți propune o organizatie nouă.

2. Creaza-ți o pagina pentru Dăruiește ziua ta!

Iți creezi o pagină de donații în doar câteva minute, completând data nașterii, datele de contact, titlul paginii și suma pe care îți propui să o strângi. Apoi vei avea posibilitatea să îți personalizezi pagina cu poza ta și un text cu motivația personală.

3. Raspândește vestea bună

După ce vei primi aprobarea paginii tale de donații pe e-mail, poți începe să o promovezi online și offline. Încurajeaza-ți prietenii să fie alături de tine și să doneze pentru cauza ta banii pe care i-ar fi dat pe cadouri. Ei vor dona online direct pe pagina ta, rapid și sigur, prin plata securizata, cu cardul.

Perioada optimă de a începe campania de ziua ta este cu 2-3 saptămâni înainte. 

Gasești aici câteva recomandari pentru fundraising.

Spor la ajutor! :)

Pagini fundraising

Cel mai frumos cadou

Dragi prieteni De ziua mea îmi doresc foarte mult să îi susțin pe cei de la HOSPICE Casa Speranței, care de 27 de ani au in îngrijire pacienți, adulți...

100% Complete
Dăruiesc ziua mea copiilor care vor să meargă la școală

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

50% Complete
Dăruiesc ziua mea proiectului "CAII NOBILI"

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria acolo unde este nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dra...

80% Complete
Cel mai frumos cadou

În total au fost aproape 15 de ani. 15 aniversări la care mama a lipsit. A lipsit pentru că își dorea pentru mine un viitor mai bun. Astăzi e ziua mea...

71% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

0% Complete

De ziua mea îmi doresc ca mai mulți copii să citească!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria de ziua ta, așa că am hotărât să dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.   Educația este cea car...

0% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

33.333333333333% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

0% Complete
O urare pentru mine=o donatie pentru copiii mei dragi!

A mai trecut un an si ma bucur ca s-au intamplat multe lucruri frumoase in acest an: zambete, imbratisari, lacrimi, destainuri, sfaturi oferite, curio...

100% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

100% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

0% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

0% Complete
Let's be KIND

Fă rai din ce ai!

Taberele MagiCAMP aduc bucurie copilașilor care au trecut prin prea multe pentru vârsta lor. Iar  povestea lui Relu m-a impresionat profund. Un copil...

100% Complete
Dăruiesc ziua mea gemenilor Lucian & Gabriel Ștefu, doi tineri instituționalizați, atleți profesioniști

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de tine. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi...

5% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

30% Complete

4% Complete
Dăruiesc ziua mea pentru excursiile montane ale copiilor

Una dintre cele mai frumoase amintiri ale copilăriei sunt excursiile și taberele. Anul acesta am decis să îmi dăruiesc ziua de naștere pentru un proie...

23% Complete
Imi daruiesc ziua cadou celor nevoiasi

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dra...

100% Complete
Dăruiesc ziua mea pentru excursiile montane ale copiilor

Una dintre cele mai frumoase amintiri ale copilăriei sunt excursiile și taberele. Anul acesta am decis să îmi dăruiesc ziua de naștere pentru un proie...

0% Complete
Cadou în sprijinul naturii și iubitorilor ei - ediția 2019-2020

Anul acesta am ales să împart bucuria lucrurilor care contează cu adevărat și care dăinuie peste timp și să-mi dăruiesc ziua de naștere proiectului de...

100% Complete
Un altfel de cadou de ziua mea

Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și,...

100% Complete
Best Birthday Ever!

Anul acesta împlinesc 36 de ani, din care 3 ani petrecuți ca voluntar în cadrul proiectului Ajungem MARI. Prin intermediul programului am întâlnit cop...

100% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

0% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

0% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

10% Complete

18.6% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

8% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

0% Complete
Dăruiesc ziua mea Zâmbăreților de la Șindrilița

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

10% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Cu toata inima, vreau sa-mi dedic ziua de nastere cailor, fiinte divine cu un suflet enorm si generos. Intr-o lume ideala, caii nu ar trebui sa fie ma...

65.5% Complete
Dăruiesc ziua mea lui Gabriel Bularda, dublu campion european la alergare montană

Pe 4 august este ziua mea. Dedic această zi sportivului Gabriel Bularda, care muncește din greu zi de zi pentru a reuși să intre într-o formă cât mai...

32% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

16% Complete

72.5% Complete
Am primit o nouă zi de naștere, așa că pe-asta o las la ăștia micii.

Acum aproape doi ani am primit o a doua zi de naștere, datorită unor oameni faini și unei doze sănătoase de noroc. Partea bună e că am primit-o. Parte...

100% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

15% Complete
Un cadou special

Îmi aștept ziua de naștere cu bucurie, în fiecare an deoarece este un prilej prin care petrec timp cu cei dragi și asta îmi umple sufletul. De câțiva...

100% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

100% Complete
De ziua mea vreau sa ofer bucurie copiilor din centrele de plasament!

In curand fac 25 de ani, varsta frumoasa si pot spune cu multa bucurie ca pentru mine am tot ce imi pot dori! Este insa ceva ce imi doresc din tot suf...

40% Complete
Cel mai frumos cadou

Dragi prieteni De ziua mea îmi doresc foarte mult să îi susțin pe cei de la HOSPICE Casa Speranței, care de 27 de ani au in îngrijire pacienți, adulți...

15% Complete
Cel mai frumos cadou

Dragi prieteni De ziua mea îmi doresc foarte mult să îi susțin pe cei de la HOSPICE Casa Speranței, care de 27 de ani au in îngrijire pacienți, adulți...

100% Complete
Cel mai frumos cadou

Dragi prieteni De ziua mea îmi doresc foarte mult să îi susțin pe cei de la HOSPICE Casa Speranței, care de 27 de ani au in îngrijire pacienți, adulți...

22% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

0% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

0% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

10.526315789474% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze drag...

0% Complete
Cel mai frumos cadou

Dragi prieteni, De ziua mea îmi doresc foarte mult să îi susțin pe cei de la HOSPICE Casa Speranței, care de 27 de ani au in îngrijire pacienți, adulț...

60% Complete
De ziua mea îmi doresc să facem niște copii fericiți

E vacanță, e vară, dar nu toți copiii se bucură de ele așa cum ar trebui. Un gând bun, un gest simbolic de la voi, prietenii mei virtuali pot ajuta ni...

100% Complete
Proiect susţinut de:
Ing Romania Romanian American Foundation