Existăm și acționăm pentru ridicarea copiilor, adolescenților și tinerilor afectați de abandon parental, abuz fizic, psihic și sexual, de sărăcie, discriminare și afecțiuni grave de sănătate. Ne implicăm să schimbăm conjunctura nefavorabilă a vieții lor, să-i ajutăm să se recupereze, să progreseze emoțional și fizic. Urmărim dezvoltarea lor individuală în direcția dobândirii unei vieți independente, aflate în armonie cu ei înșiși și cu societatea din care și ei fac parte.
AIJR susține jurnaliștii și creatorii de conținut și oferă un cadru de învățare și dezvoltare permanentă. Între proiecte, Veridica - publicație specializată în monitorizarea, analiza și demontarea campaniilor de fake news, dezinformare și manipulare.
Asociația All Grow este o organizație dedicată generării de impact pozitiv în comunitățile din România. Așa cum spune și numele nostru credem că pentru a crește (GROW) trebuie să colaborăm cu toții (ALL) să avem încredere unii în ceilalți și să dezvoltăm inițiative ce răspund nevoilor reale.
Suntem o asociatie umanitara si principala noastra misiune este sa contribuim la apararea drepturilor celor care nu se pot apara singuri.
Asociația Andreea Ivan învingătoare s-a înființat în 2020 și are ca scop să inițieze diverse proiecte pentru independența persoanelor cu dizabilități.
Misiunea Asociației Andreea Paula este de a asigura ingrijire si asistenta copiilor cu dizabilitati, pentru îngrijire specalizată, recreere terapeutică, suport și consiliere psihologică și integrare socială individualizată.
Asociația Antonia pentru Educație și Inovare Socială dezvoltă și implementează programe adaptate, integrate și de inovare socială pentru a contribui la soluționarea de probleme sociale generate de sărăcie, acces redus la educație, discriminare, șomaj, etc. cu impact asupra îmbunătățirii calității vieții copiilor, tinerilor, adulților proveniți din medii vulnerabile și a membrilor societății în ansamblu.
Ne dorim sa facem din Centrul Aspera a doua casa, atat pentru copiii care necesita terapii si atentie speciala, cat si pentru familiile lor. Vestea ca un membru al familiei sufera de o dificultate in dezvoltare este perceputa ca o furtuna de catre toti membrii familiei, furtuna care schimba prioritatile, modul de viata, echilibrul.
Asociatia Atelierele Gabrielei își propune să ofere copiilor din mediul rural șansa de a-și descoperi și a-și valorifica întregul potenţial.
Atât Asociaţia “Aura Ion” din Romania, cât şi Fundaţia „Aura Ion” din UK unesc oamenii din toate categoriile sociale şi îi inspiră să se dezvolte ca indivizi şi lideri în serviciul umanităţii. Sădim speranţa în inimile celor care au cea mai mare nevoie de ea, având o viziune clară despre adevărul ce ne înconjoară şi oferim ajutor prin programele noastre de voluntariat!
Asociaţia Autism Baia Mare, înfiinţată în 2008 de părinţi foarte motivaţi, are drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi adaptabilitate socială a copiilor cu tulburări din spectrul autist din judeţul Maramureş.
AUTISM CENTER este locul unde creștem împreună!
S.U.I.T.A.- SUSTINEM.UNIM.INTEGRAM.TRAIM.AUTISMUL
Asociația și-a început activitatea în anul 2015, având ca scop sprijinul copiilor cu tulburări de neuro-dezvoltare (autism, adhd, intarzieri in dezvoltare), sinfrom down.
Viziune
O societate în care toți tinerii au șanse egale de a-și atinge potențialul.
Derulăm proiecte din sfera cetățeniei active, creșterea accesului la cultură pentru grupuri vulnerabile (copii și tineri din mediul rural, de etnie roma, cu dizabilități), educație prin cultură, intervenție culturală, patrimoniu imaterial.